EXPLOZIV! Două „FETIȚE”, plasate de Pinalti lui Blejnar, martore sub acoperire în dosar

EXPLOZIV! Două „FETIȚE”, plasate de Pinalti lui Blejnar, martore sub acoperire în dosar

Fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, a fost turnat la DNA şi de două dame de companie. La întâlnirea de la Nisa, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, ar fi mers cu două femei care au asistat la anumite discuţii despre spăgi, iar acum au dat declaraţie în faţa procurorilor, potrivit unor surse judiciare.

În 2012, Sorin Blejnar a avut o întâlnire la Nisa cu Gheorghe Ştefan, fostul primar din Piatra Neamţ. Întâlnirea a fost confirmată într-un denunţ la DNA, chiar de Pinalti, iar ulterior şi de alţi martori protejaţi: două dame de companie, potrivit surselor citate. La Nisa s-ar fi pus la punct detaliile legate de şpăgile şi contractele care urmau să fie încheiate de ANAF cu firma omului de afaceri Horaţiu Berdilă, denunţător în cauză.

Fostul şef ANAF neagă orice acuzaţie. Gheroghe Ştefan le-a dezvăluit însă procurorilor toate detaliile afacerii stabilite la Nisa. La Nisa, Pinalti ar fi fost însoţit de două femei. Amândouă sunt acum martori cu identitate protejată. Cele două dame de companie, care au asistat la discuţii, le-au relatat procurorilor tot ce au auzit şi, astfel, l-au trimis după gratii pe Sorin Blejnar. Acesta este acuzat că ar fi luat 13 milioane de lei mită, iar pentru a ascunde manevrele, procurorii spun că au fost folosite mai multe firme fantomă cu asociaţi cetăţeni arabi.

Nu este prima dată când numele lui Sorin Blejnar este legat de afaceri cu cetăţeni arabi. Fostul şef al ANAF l-ar fi susţinut în nenumărate rânduri pe Said Baaklini, un om de afaceri controversat, anchetat pentru returnări ilegale de TVA, de 60 milioane de euro.

În noul dosar, Blejnar este arestat preventiv. El mai are o condamnare în primă instanţă de 5 ani.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”