Explozii la un depozit de muniții din Crimeea: Traficul feroviar, întrerupt în peninsulă VIDEO

Explozii la un depozit de muniții din Crimeea: Traficul feroviar, întrerupt în peninsulă VIDEO

Un atac cu drone efectuat sâmbătă de ucraineni a provocat explozii la un depozit de muniţii din Crimeea, anexată de Rusia, evacuarea populaţiei pe o rază de cinci kilometri de locul deflagrațiilor şi suspendarea traficului feroviar, relatează AFP, citându-l pe „guvernatorul” instalat de regimul de la Moscova în această peninsulă de la Marea Neagră.

Explozii în Crimeea FOTO Twitter

Explozii în Crimeea FOTO Twitter

Anterior, autorităţile de ocupație din Crimeea anunţaseră suspendarea provizorie a traficului auto pe podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea de sudul Rusiei. Suspendarea traficului auto a durat circa o oră, potrivit presei ruse.

„Ca urmare a atacului cu drone inamice în districtul Krasnogvardeiski (în centrul Crimeei, n. red.), au avut loc explozii la un depozit de muniţii”, a anunțat pe Telegram Serghei Aksionov, fără să comunice despre eventuale daune sau victime.

Imaginile difuzate de presa de stat din Rusia aartă un nor gros de fum gri la locul deflagraţiilor.

„A fost luată decizia de a evacua persoanele care locuiesc pe o rază de cinci kilometri. Pentru a minimiza riscurile, s-a decis suspendarea traficului feroviar” în peninsulă, a adăugat Aksionov.

„Guvernatorul” Crimeei a dat vina pe un atac cu drone efectuat de ucraineni, însă autoritățile de la Kiev nu au comentat deocamdată pe tema noilor explozii raportate în Crimeea, notează Reuters.

Potrivit EFE, autoritățile de ocupație din Crimeea au suspendat cursele a patru trenuri de lungă distanţă, printre care două dinspre Moscova şi unul dinspre Sankt Petersburg, ai căror pasageri vor fi transferaţi la destinaţiile lor de odihnă cu autobuzul.

Luni, podul din Crimeea a fost vizat de al doilea atac de la începutul războiului în Ucraina, eveniment urmat de o campanie de raiduri aeriene ale Rusiei împotriva infrastructurii portuare ucrainene de la Marea Neagră, transmite Agerpres .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!