Explozie la o ţeavă de gaze în Şoseaua Grozăveşti; nu sunt persoane rănite
O explozie s-a produs vineri seara la o ţeavă de gaze în Şoseaua Grozăveşti, în apropiere de Pasajul Basarab.
Potrivit ISUBIF, nu sunt persoane rănite.
Ca măsură preventivă au fost evacuate aproximativ 80 de persoane dintr-un bloc aflat în vecinătate.
Din informaţiile preliminare rezultă că ţeava de gaze alimenta CET Grozăveşti.
''Zona a fost balizată, iar compania de gaze a oprit alimentarea magistralei'', informează sursa citată.
În zonă acţionează 3 autospeciale de stingere, SMURD şi CBRN.
Circulaţia a fost restricţionată. AGERPRES