Explozie la bordul unui petrolier în apropiere de Hong Kong: Un mort şi şase răniţi

Explozie la bordul unui petrolier în apropiere de Hong Kong: Un mort şi şase răniţi

Cel puţin o persoană a murit şi alte şase au fost rănite într-o explozie la bordul unui petrolier sâmbătă la 300 km est de coasta Hong Kongului, au anunţat autorităţile, citate de France Presse.

Autorităţile au fost alertate în jurul orei 4.05 (8.05 GMT) cu privire la explozie, ale cărei cauze nu au fost identificate sâmbătă seară la bordul acestei nave de 9.995 de tone, înregistrată în Panama, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului local.

Un avion şi două elicoptere au fost apoi trimise pentru a salva şapte membri ai echipajului "Chang Yi" răniţi în explozie. Unul dintre ei era mort când au sosit ajutoarele, potrivit autorităţilor.

Trei indonezieni în vârstă de în jur de treizeci de ani au fost grav răniţi, dintre care unul a suferit arsuri de gradul doi pe 30% din corp, în timp ce alţii au suferit arsuri la faţă.

Alţi doi indonezieni şi un birman, toţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, au suferit răni uşoare.

Autorităţile nu au putut vedea nicio scurgere de petrol din cauza vizibilităţii slabe odată cu căderea nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor