Expertul în boli infecțioase Anthony Fauci a fost internat în spital după ce s-a infectat cu virusul West Nile

Expertul în boli infecțioase Anthony Fauci a fost internat în spital după ce s-a infectat cu virusul West Nile

Anthony Fauci, care a fost principalul expert american în boli infecţioase, a petrecut o perioadă în spital după ce a fost infectat cu virusul West Nile şi acum se recuperează acasă, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt, informează AP, preluată de news.ro.

Anthony Fauci, expert în boli infecțioase FOTO: arhivă

Anthony Fauci, expert în boli infecțioase FOTO: arhivă

Se preconizează că Fauci se va recupera complet, a declarat purtătorul de cuvânt sub protecţia anonimatului din motive de securitate.

Virusul West Nile se răspândeşte de obicei prin înţepătura unui ţânţar infectat. În timp ce majoritatea oamenilor nu prezintă simptome, aproximativ 1 din 5 poate dezvolta febră, dureri de cap, dureri corporale, vărsături, diaree sau erupţii cutanate, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor. Aproximativ 1 din 150 de persoane infectate dezvoltă o boală gravă, uneori fatală, potrivit news.ro.

Corespondentul medical şef al CBS News, Dr. Jonathan LaPook, a scris într-o postare pe reţelele de socializare că a vorbit sâmbătă cu Fauci, care a spus că a fost probabil infectat de la o înţepătură de ţânţar suferită în curtea sa.

„Dr. Fauci a fost spitalizat în urmă cu aproximativ zece zile după ce a dezvoltat febră, frisoane şi oboseală severă”, se arată într-un mesaj publicat pe X. Se spune că Fauci a petrecut o săptămână în spital.

În calitate de consilier medical principal al Casei Albe, Fauci a fost imaginea publică a guvernului SUA în timpul pandemiei COVID-19 , un rol care l-a transformat atât într-o voce de încredere pentru milioane de oameni, cât şi în ţinta furiei partizane. El a părăsit guvernul în 2022, dar a revenit în faţa Congresului în iunie pentru a depune mărturie în cadrul investigaţiei de ani de zile a republicanilor privind originile COVID-19 şi răspunsul Statelor Unite la această boală.

Vara trecută, Fauci s-a alăturat corpului profesoral al Universităţii Georgetown în calitate de profesor universitar emerit. Nu există vaccinuri pentru prevenirea infecţiei cu West Nile sau medicamente pentru tratarea acesteia. Până la 20 august, CDC a înregistrat 216 cazuri în 33 de state în acest an. Cel mai bine se previne prin evitarea înţepăturilor de ţânţari.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri