Experții estimează că Phenianul ar fi ajuns la cel puțin 21 de bombe nucleare

Experții estimează că Phenianul ar fi ajuns la cel puțin 21 de bombe nucleare

Coreea de Nord este posibil să fi fabricat șase bombe nucleare sau mai multe în ultimele 18 luni, ceea ce ar ridica arsenalul său la cel puțin 21 de bombe nucleare, a estimat un centru de cercetare american, potrivit AFP.

Institutul pentru Știință și Securitate Internațională, cu sediul la Washington, își fondează estimările pe o evaluare a cantității de plutoniu militar și de uraniu înalt îmbogățit pe care Coreea de Nord este posibil să o fi produs la complexul nuclear de la Yongbyon, la nord de Phenian.

Bazându-se pe analiza unor imagini din satelit, secretarul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano, a afirmat săptămâna trecută că Phenianul pare să fi reactivat uzina de la Yongbyon care servește la retratarea plutoniului în vederea fabricării de arme nucleare.

La sfârșitul lui 2014, Institutul estima între 10 și 16 numărul de bombe nucleare nord-coreene.

De atunci, Coreea de Nord ar fi fabricat între patru și șase bombe, ceea ce ar ridica arsenalul său total între 13 și de 21 de arme sau mai mult, a estimat marți seară Institutul. Acest calcul ia în considerare bomba care a fost testată la 6 ianuarie de către Phenian.

Această estimare exclude eventuala contribuție a unei a doua uzine de îmbogățire prin centrifugare pe care Phenianul este posibil să o fi construit pentru a produce uraniu militar.

"Indiciile pe care le-am obținut (sunt cele) privind activități legate de reactorul de 5 megawați, expansiunea infrastructurii de îmbogățire și activități legate de (retratarea) plutoniului" la complexul de la Yongbyon, a indicat săptămâna trecută șeful AIEA, reluând recente analize similare ale unor experți americani.

"Totuși, din moment ce nu avem experți pe teren, ne limităm la observații pe baza imaginilor de satelit", a adăugat Amano într-o conferință de presă la Viena.

Printre semnalele de activități detectate la Yongbyon figurează ''mișcări de vehicule, vapori, apă caldă aruncată și transporturi de material''.

Reactorul de 5 megawați de la Yongbyon a fost închis în 2007 în cadrul unui acord de ''dezarmare pentru ajutor umanitar'', însă Coreea de Nord a început lucrări de renovare după cel de-al treilea său test nuclear în 2013.

În ianuarie, cercetătorii Institutului pentru Știință și Securitate Internațională au estimat că acest reactor nu a funcționat niciodată la capacitatea maximă.

Coreea de Nord a desfășurat la 6 ianuarie cel de-al patrulea său test nuclear, anunțând că a detonat prima sa bombă cu hidrogen, mai puternică decât o bombă atomică obișnuită. Specialiștii au pus însă la îndoială faptul că ar fi vorba de o bombă H, energia degajată fiind prea slabă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”