Experţii Bitdefender au depistat noi tentative de fraudă online ce folosesc imaginea Poştei Române
Noi mesaje înşelătoare care pretind că sunt trimise de către Poşta Română urmăresc golirea conturilor bancare ale destinatarilor, avertizează specialiştii Bitdefender.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei de securitate informatică, noile tentative de fraudă au fost depistate începând cu 8 august 2021, iar atacatorii vizează să convingă destinatarii să plătească o taxă suplimentară pentru a primi un colet.
"Mii de email-uri frauduloase în care oamenii sunt notificaţi că pachetul lor nu a putut fi livrat din cauza neachitării unei taxe vamale de 3,54 lei au fost trimise începând de duminică către ţinte din România de pe IP-uri care aparent provin din Statele Unite ale Americii. Mesajul primit îndeamnă ţintele să acceseze un link pentru a finaliza plata şi a li se confirma expedierea coletului. După accesarea link-ului, victimele le oferă atacatorilor datele lor bancare, care pot fi folosite mai apoi de către hackeri pentru a goli conturile compromise. Conform notificărilor postate de-a lungul timpului de către Poşta Română, compania comunică cu proprii clienţi doar prin intermediul adreselor oficiale (suportclienti@posta-romana.ro, noreply@posta-romana.ro) şi nu solicită plata unor taxe vamale prin intermediul unor astfel de mesaje. De asemenea, compania nu cere clienţilor să furnizeze parole, date cu caracter personal, numere de card sau alte informaţii bancare", se menţionează în comunicatul citat.
Reprezentanţii Bitdefender susţin că, pe toată durata anului 2020 şi a acestui an, au fost identificate campanii similare de e-mail-uri frauduloase trimise în mod înşelător în numele unor companii de curierat, pe fondul creşterii cererii pentru astfel de servicii. AGERPRES