Experți bulgari: Tancurile ruseşti sunt pline de componente care provin de la maşini de spălat furate din Ucraina

Experți bulgari: Tancurile ruseşti sunt pline de componente care provin de la maşini de spălat furate din Ucraina

Semiconductorii folosiţi pentru frigidere și mașini de spălat vase - electrocasnicele pe militarii ruşi le-au furat din locuinţele ucrainenilor - se regăsesc acum în multe componente ale unor sisteme de arme folosite de tancurile ruseşti, scrie defenseromania.ro .

Analiştii militari ai publicaţiei BulgarianMilitary amintesc de o declaraţie a secretarului Departamentului de Comerţ al SUA, Gina Raimondo, care în urmă cu două luni preciza că are informaţii de la oficialii ucraineni ca în mai multe echipamente militare ruseşti, distruse de militarii ucraineni, au fost găsiţi semiconductori destinaţi electrocasnicelor.

,,Avem rapoarte de la ucraineni că, atunci când găsesc echipamente militare rusești, acestea sunt pline de semiconductori pe care i-au scos din mașini de spălat vase și frigidere", a declarat Raimondo în cadrul unei audieri în Senat.

Robin Patterson, un purtător de cuvânt al Departamentului de Comerţ al SUA, a declarat că autoritățile ucrainene i-au spus secretarului Gina Raimondo că atunci când au inspectat tancurile rusești capturate au găsit componente destinate frigiderelor.

De la începutul războiului din Ucraina, rețelele de socializare au fost pline de fotografii cu soldați ruși care iau aparate electrocasnice din caşale ucrainenilor.

Analiştii militari ai publicaţiei BulgarianMilitary precizează, în mod ironic, ca o parte din "pradă de război" a militarilor ruşi ajunge în casele familiilor lor, iar altele ajung la Uralvagonzavod (n.r. cel mai mare producător de tancuri din Rusia) pentru "reutilizare".

În ciuda informațiilor apărute în mass-media rusă despre livrările săptămânale de sisteme de armament pentru armata rusă de la Uralvagonzavod, întreprinderea şi-a încetat de mai multe ori activitatea în ultimele șase luni.

Sancțiunile economice impuse de Occident reprezintă principala cauză care determină complexul militar-industrial ruse să-şi diminueze sau să-şi oprească temporar activitatea.

Lipsa materialelor, a componentelor și a cipurilor cauzează dificultăți serioase în procesul de producție al Uralvagonzavod.

Multe tancuri ruseşti serios avariate pe frontul din Ucraina sunt aduse Uralvagonzavod la pentru a fi reparate, dar uzina nu poate face mare lucru, deoarece și aprovizionarea cu oţel a scăzut drastic.

BulgarianMilitary.com amintește că uzina rusă Uralvagonzavod a fost nevoită să trimită echipe mobile de tehnicieni pe frontul din Ucraina pentru a repara la fața locului motoarele avariate ale transportoarelor blindate, ale tancurilor, obuzierelor şi altor vehicule militare. etc.

În lună martie, pe baza informaţiilor publicate de Statului Major al Forțelor Armate Ucrainei, DefenseRomania a relatat că singurul producător de tancuri din Rusia - compania Uralvagonzavod - și-a oprit activitatea din cauza lipsei de componente.

În ciuda încercărilor de a nu mai depinde de importurile de componente din alte state, dependența reală a complexului militar-industrial rus de componentele occidentale este foarte mare.

Exporturile americane de tehnologie către Rusia au scăzut cu aproape 70% de la începutul sancțiunilor, la sfârșitul lunii februarie, în timp ce alte peste 30 de țări au adoptat interdicții de export similare, a declarat Gina Raimondo în Congres.

Deși există şi voci care sunt împotriva sancțiunilor impuse Rusiei, nu se poate să nu se țină cont de faptul că tocmai aceste sancțiuni, împotriva aprovizionării cu materii prime, materiale și cipuri, sunt poate cele mai eficiente măsuri care afectează industria rusă de apărare.

Folosirea componentelor și pieselor din produse de uz casnic și integrarea lor în sisteme militare nu este ceva nou. BulgarianMilitary.com amintește că ucrainenii au capturat o dronă rusească care avea pe post de rezervor de combustibil o sticlă din plastic.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Care o fi faza cu știrea asta?

5 Hm! Pe asta o știați?