Expert: Argumentul de actor internaţional al Rusiei este că e o mare putere nucleară; altele nu are

Expert: Argumentul de actor internaţional al Rusiei este că e o mare putere nucleară; altele nu are

Mesajele pe care Federaţia Rusă le transmite - în contextul în care SUA au anunţat că intenţionează să se retragă din acordul privind armele nucleare cu rază medie de acţiune (INF) - sunt, mai degrabă, o folosire a argumentului nuclear pentru a se aduce relaţiile la un punct în care ar putea să aibă convergenţe, pentru Moscova fiind singurul argument serios care îi susţine poziţia de actor internaţional, a declarat, pentru AGERPRES, Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare.

"Argumentul de actor internaţional cel mai serios pe care îl are este faptul că este mare putere nucleară. Alte argumente nu prea mai are Rusia - economice sau de altă natură -, în condiţiile în care inclusiv acest levier al gazului rusesc trimis în Germania şi în alte părţi din Europa este diminuat ca importanţă prin oferta americană de a aduce alternativ prin altă parte", a punctat el.

Anunţul că SUA intenţionează să se retragă din acordul INF "a surprins foarte mult Moscova", afirmă expertul.

"Rusia îşi maximizează argumentul pe care îl consideră că este cel mai credibil şi cel mai serios, cel al armelor nucleare, la care a primit un răspuns total neaşteptat din partea administraţiei Trump", adaugă el.

Miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că o retragere a Statelor Unite din tratatele de dezarmare, cum este cel privind armele nucleare cu rază medie de acţiune, va duce "la o cursă a înarmării" şi la o situaţie "extrem de periculoasă".

Replica preşedintelui rus, arată Hari Bucur-Marcu, este "o ameninţare relativă".

"Nu este o escaladare a tensiunilor între cele două state pe această componentă nucleară, cât este mai mult o folosire a argumentului nuclear pentru a se aduce relaţiile bilaterale politice între cele două state, respectiv Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă, la un punct în care s-ar putea să aibă nişte convergenţe, să aibă nişte rezolvări comune", punctează el.

În acest context, a fost anunţată o întâlnire între preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, pe 11 noiembrie, la Paris.

Hari Bucur-Marcu afirmă că o asemenea întâlnire la nivel înalt ar trebui să aibă o agendă, lucru "puţin probabil".

"Presiunea internă americană este ca preşedintele Trump să clarifice şi să rezolve acest timp de agresiune neconvenţională, în care s-au finanţat acţiuni prin care să favorizeze o anumită parte în alegerile americane şi acum ei au iar alegeri în vreo două-trei săptămâni", mai afirmă expertul român.

El menţionează că "în momentul de faţă, între Statele Unite şi Rusia nu există o agendă comună". "Ar trebui să existe o agendă care să aibă în capul listei agresiunea sau interferenţa Rusiei în afacerile politice americane, dar preşedintele Trump diminuează foarte mult acest subiect", subliniază el.

De asemenea, Hari Bucur-Marcu apreciază că întâlnirea anterioară Putin-Trump, în vara acestui an, la Helsinki, a fost una "fără agendă".

"O întâlnire propriu-zisă fără agendă nu se justifică. Pentru că ar trebui să fie pregătite punctele de pe agendă de către specialişti, ar trebui negociate poziţiile fiecărei părţi, după care, când se întâlnesc ei, doar să strângă mâna şi să fie de acord, doar să facă ultimele concesii pe care nu le poate face altcineva decât la nivelul lor", consideră expertul.

Totodată, Hari Bucur-Marcu a vorbit şi despre declaraţiile preşedintelui Vladimir Putin privind eventualele consecinţe ale retragerii SUA din acordul INF.

Liderul de la Moscova a avertizat că "principala problemă este ce vor face Statele Unite în cazul retragerii din tratatul INF. Dacă amplasează rachete în Europa, evident că va trebui să răspundem simetric".

Ţările europene care acceptă amplasarea pe teritoriul lor de rachete strategice americane "vor trebui să înţeleagă că se găsesc pe un teritoriu sub ameninţarea unei eventuale riposte", a insistat preşedintele rus, adăugând că speră să abordeze subiectul cu preşedintele Donald Trump cu ocazia întâlniri lor de la Paris, la 11 noiembrie.

În acest context, Hari Bucur-Marcu a adus în discuţie situaţia ţării noastre, care găzduieşte sistemul antirachetă la Deveselu.

"Toată lumea are astăzi impresia că în momentul în care preşedintele Putin zice "voi lovi", deja apasă şi pe butonul nuclear. Nu. Este un joc în mare parte psihologic. Şi mai ales în ce priveşte România, Rusia ştie foarte bine un fapt istoric: în 1962, pe timpul crizei rachetelor, omenirea a fost la cel mai apropiat moment, la câteva secunde de ora zero, în care să se declanşeze o conflagraţie nucleară mondială. În acel moment, România le-a amintit americanilor că pe teritoriul României nu sunt asemenea arme nucleare şi că poate nu o vor lovi şi pe ea, deşi făcea parte din tratatul de la Varşovia", aminteşte Hari Bucur-Marcu, subliniind că nici în acest moment România nu are asemenea arme.

El afirmă că oficialii ruşi "au o retorică total neconformă cu realitatea". "Ruşii vorbesc cu limbajul de la jumătatea secolului XX, adică de acum 70 de ani, 60 de ani", apreciază el.

Expertul român adaugă că este vorba, mai degrabă, despre un schimb de argumente.

"Nu trebuie să îi desconsiderăm, dar nu este cazul să ne speriem. Suntem în faza unor declaraţii, a unei retorici, a unui schimb de mesaje, în care fiecare dintre părţi, vorbim de Rusia şi de Statele Unite, îşi pun pe masa de discuţii argumentele. Iar ruşii, mai mult decât argumentele nucleare, altele nu prea mai au", punctează Hari Bucur-Marcu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…