Acum aproape două secole pe teritoriul Principatelor Române a avut loc un experiment social unic în istoria țării noastre. Acest experiment a fost opera lui Teodor Diamant, primul intelectual progresist român ale cărui principii erau cu aproape o sută de ani înaintea vremurilor sale.

La începutul secolului al XIX lea Principatele Române erau încă în Evul Mediu. Dominate de o boierime conservatoare și un cler așiderea, în timp ce Europa pășise deja în Era Industrială, Moldova și Valahia, cu un decalaj de peste un secol față de Occident, se străduiau să pășească pe drumul modernității. Cei care au produs schimbarea au fost fii de boieri trimiși la învățătură în marile orașe vest-europene, Paris, Viena, Berlin. Aceștia au deprins modelele occidentale și le-au adus acasă. Și odată cu ele și vântul schimbării.

Unul dintre primii români care s-au întors de la studii din străinătate cu gândul de a schimba societatea românească a fost Teodor Diamant, un intelectual desăvârșit, un geniu al vremurilor sale, pe nedrept uitat în subsolurile istoriei. Teodor Diamant a realizat cel mai inedit experiment social din istoria românilor, într-o epocă total nepregătită pentru idele sale progresiste și anvangardiste. Într-o lume a sclaviei și cutumelor, încă medievale, Teodor Diamant milita pentru egalitatea sexelor, egalitate socială și drepturi civile.

Tudorache, fiul vistiernicului Mehtupciu

Teodor Diamant s-a născut în anul 1810 pe moșiile tatălui său din Moldova. Se numea de fapt Tudorache Mehtupciu și era fiul vistiernicului Iamandache Mehtupciu, zis „Diamandi”. De la porecla tatălui i s-a tras și porecla fiului, preschimbată în „Diamant”. Fiind un nume mai ușor de reținut, Tudorache Methtupciu și-a spus Teodor Diamant. Provenind dintr-o familie înstărită, cu multe moșii, Teodor Diamant a fost dat de mic la învățătură. Era și un copil foarte inteligent, preocupat de știință. A învățat la Colegiul „Sfântul Sava„ fiind elevul lui Gheorghe Lazăr și Eufrosin Poteca.

În anul 1828, datorită rezultatelor la învățătură este recompensat cu o bursă la Școala Militară Regală din Munchen. „Era un om de frunte, inteligent, muncitor, stăruitor şi plin de devotament. Cel dintâi elev în şcoala grecească, cel dintâi la dascălul Lazăr, cel dintâi la Sfântul Sava, sub Efrosin Poteca, inimă curată şi sentimente nobile”, scria Ion Ghica în memoriile sale.

După ce a terminat cursurile la Munchen, Teodor Diamant se duce la Paris unde va studia matematica și topografia. Ion Diamant este considerat primul intelectual român al vremii. Adică primul român școlit la cele mai înalte instituții de învățământ europene.

Copilul de boier devine un militant pentru drepturile omului

La Paris, Teodor Diamant îl va cunoaște pe Charles Fourier, un filosof și economist francez socialist. Diamant a stat patru ani la Paris, între 1830 și 1834. În această perioadă a frecventat cercurile socialiste franceze, foarte la modă în aceea vreme. Mai ales cele patronate de doi titani ai gândirii socialiste Henri de Saint Simon și Charles Fourier. Propriu-zis, visul lui Teodor Diamant era să găsească niște sisteme sociale și economice prin care să ajute la dezvoltarea Principatelor respectând echitatea socială dar și drepturile omului. Erau niște idei avantgardiste inclusiv pentru marea capitală europeană.

Ideile lui Teodor Diamant, spre deosebire de cele ale majorității socialiștilor nu urmăreau neapărat o nivelare a societății sau demonizarea unor categorii sociale, așa cum au făcut ulterior comuniștii.

Diamant dorea să fie bine pentru toată lumea, fără a lua de la bogați pentru a da săracilor, toți să trăiască în armonie, prin sisteme economice bine gândite, mai ales în cazul celor nevoiași.

„Ce este aşadar de făcut pentru a da celor cari n-au, fără a lua de la cei cari au? Să se folosească descoperirea de care depinde fericirea poporului, arta de a împătri prin această unitate de acţiune şi prin economiile pe cari le procură starea societară, produsul industriei lor”, scria Diamant în broșura sa de popularizare a curentului fourierist, intitulată „Către prietenii libertăţii, dreptăţii şi ordinii despre un mijloc de a face să înceteze disputa între cei care au şi cei care nu au, fără a lua de la cei care au”.

Soluția era organizarea unui falanster. Această idee aparținea lui Fourier, dar a fost cumva particularizată de Teodor Diamant. Falansterul era de fapt o comunitate formată din 500 până la 2000 de persoane care trăiesc și lucrează împreună pentru un scop comun, acela de a se întreține și de a avea parte de o viață decentă pe baza aspirațiilor lor. Asemănător unui kibuț.

Această comunitate trăia într-o clădire de tip falanster. Aceasta era compusă dintr-o parte centrală și două aripi laterale. Partea centrală era pentru diferite tipuri de activități comune, printre care sala de mase, biblioteca, sălile de întruniri samd. Una dintre aripile laterale avea scop industrial, unde se aflau ateleriele, iar cealaltă aripă a clădirii era o zonă de primiri oaspeți, pentru săli de bal și zonă de vizite.

Pe lângă toate acestea mai erau și apartamentele private. Teodor Diamant a încercat să promoveze acest sistem încă din timpul șederii sale în Franța în rândul comunităților sărace, a celor care trăiau pe străzi. Încerca să-i adune și să-i învețe să muncească împreună, să economiseasc împreună pentru o viață mai bună. Această lume utopică visată de Diamant avea și programe educaționale bine puse la punct. Adică copiii comunității erau bine educați, învățau carte, meseriii, făceau sport.

Diamant visa ca principalele reguli să vizeze egalitatea socială, sexuală și rasială. Nu trebuie să existe diferențe etnice sau rasiale între membrii și nici subordonare între sexe. Diamant a fost mentor și al altor copii de boieri veniți la studii în Paris. Printre aceștia și Nicolae Kretzulescu sau Ion Ghica.

Un experiment social unic în istoria României

După anii petrecuți la Paris, Teodor Diamant se întoarce în Principatele Române. Spera să poată implementa aici comunitatea sa socialist-utopică. Adică acel falanster. Prin falanstere spera să îmbunătățească viața țăranilor români și să le ofere educația de care aveau nevoie.

Entuziasmul său s-a lovit însă ca de o stană de piatră. Mentalitățile încă medievale ale boierilor și autorităților din Principate, nu concepeau idei atât de evoluate. Mai ales cele care făceau referire la egalitatea sexelor, a claselor sociale sau dezrobirea țiganilor. Locuitorii din satele sărace, spunea Teodor Diamant, puteau fi lăsați să se grupeze în falanstere.

În acest fel puteau munci împreună pentru a-și câștiga decent existența, beneficiau de educație în cadrul comunității dar își ofereau și contribuiția față de stat. Nu exista o specializare a muncii, fiecare trebuind să învețe, cu timpul, o multitudine de meșteșuguri. Femeile și copii făceau muncile cele mai ușoare, potrivite capacității lor fizice, în timp ce bărbații cele mai solicitante. La nivel de muncă intelectuală nu ar fi trebuit să se facă diferențe între femei și bărbați, ambii fiind considerați la fel de capabili, o idee cu adevărat inovatoare chiar și pentru țările cele mai dezvoltate din Europa.

Autoritățile încercau însă să-l convingă pe Diamant să renunțe la toate aceste fantasmagorii propunându-i fel de fel de slujbe bine plătite.

Și asta în condițiile în care erau un tânăr foarte capabil. Teodor Diamant nu s-a lăsat, însă, până nu și-a pus în practică experimentul social. Acesta a inaugurat primul și singurul falanster din istoria românească pe moșia Scăieni, deținută de micul boier Emanoil Bălăceanu. Falansterul s-a numit „Societatea agronomică manufacturieră” sau „Colonia soților agronomi”.

Era compusă din aproximativ 100 de membrii, mai ales țărani săraci. Aceștia trebuiau să lucreze pământul împreună dar și să participe la orele de educație. Mai ales copii. Din păcate falansterul lui Diamant nu a rezistat mai mult de un an. Din două motive. Unul dintre acestea a fost chiar dualitatea boierului Bălăceanu. Deși s-a declarat un progresist dedicat, păcălindu-l pe Teodor Dimanat, Bălăceanu a profitat de fapt de munca „soților”, adică a oamenilor din falanster. De educație nu beneficiau decât copii boierului. Al doilea motiv a fost intervenția autorităților care au privit acest experiment social ca pe o ciudățenie. Și în consecință l-au închis.

Dedicat unor principii cu mult peste nivelul epocii sale

Dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat la Scăieni, Teodor Diamant pleacă în Moldova și se dedică unei meserii mult mai practice. Mai precis, devine inginer hotarnic. Nu renunță însă la principiile sale privind drepturile și libertățile cetățenești. În articolele sale acesta arată cât de importantă este învățătura pentru dezvoltarea unei societăți. „Împăciuitorul cel mai mare şi făcătorul de bine al omenirii este învăţătura”, scria acesta. În plus, milita pentru introducerea de utilaje în activitatea agricolă.

Acesta spunea că prin utilaje moderne (n.r. moderne pentru vremea aceea) și prin știință, agricultura va deveni cu adevărat profitabilă în Principate. În Moldova, Diamant adresează un Memoriu Consiliului Administrativ al Principatului Moldovei, în anul 1841, prin care cere „încetarea vieții de vagabondaj a țiganilor satului” și constituirea acestora într-un nou experiment social. A militat inclusiv pentru dezrobirea acestora. Teodor Diamant nu a apucat să-și vadă ideile puse în practică. A murit la numai 31 de ani, cel mai probabil din cauza unei pneumonii.