Experiența dezagreabilă a unor americani pe Transfăgărășan: „Nu faceți greșeala asta în România” VIDEO

Experiența dezagreabilă a unor americani pe Transfăgărășan: „Nu faceți greșeala asta în România” VIDEO

Doi vloggeri americani au avut o experiență neplăcută pe Transfăgărășan. Pe lângă drumul aglomerat, cei doi au fost uimiți de comportamentul dezagreabil al turiștilor.

Americanii s-au plâns de modul în care se comportă turiștii pe Transfăgărășan. FOTO: captura YouTube

Americanii s-au plâns de modul în care se comportă turiștii pe Transfăgărășan. FOTO: captura YouTube

Un cuplu de americani din Dallas, Texas, Ashley și Jordan, călătorește în jurul lumii pentru a trăi experiențe noi. Cei doi au început aventura în 2019 și au ajuns și în Estul Europei, astfel că nu au putut rata România.

În mai 2019, ne-am dat demisia de la locurile noastre de muncă și am plecat de acasă pentru a călători prin lume cu normă întreagă. Scopul nostru este să vedem cât mai mult din lume, să gustăm mâncare delicioasă, să vedem natură uluitoare și să cunoaștem diferiți oameni și diferite culturi care numesc această planetă acasă”, scriu cei doi tineri pe blogul lor.

În urmă cu câteva luni, vloggerii au făcut o călătorie cu mașina de două săptămâni în Transilvania. Concluzia lor: „România este subestimată ca destinație turistică”. Pe lângă experiențe superbe în Brașov, Sibiu, Bran, Salina Turda, Peleș etc, cei doi au trecut și prin situații nu la fel de reușite.

„Suntem într-o călătorie incredibilă de două săptămâni prin Transilvania. După ce am explorat Castelul Peleș, frumosul oraș Brașov, și ne-am cazat într-un mic sat românesc la o fermă tradițională, ne îndreptăm spre Sibiu după o mică oprire. Astăzi, conducem cel mai spectaculos drum din lume, Autostrada Transfăgărășan din România”, au scris cei doi americani.

Cel mai spectaculos drum din lume

Cei doi au dedicat un întreg vlog experienței dulce-amăruie de pe Transfăgărășan . „Înțeleg de ce se spune că acesta este cel mai spectaculos drum din lume, pentru că are toate aceste curbe și zig-zag-uri spectaculoase. Această parte a Transilvaniei arată ca Ținuturile Scoțiene. Dar astăzi, suntem într-o zi de luni, nu știu dacă este așa în fiecare zi, dar sunt așa de mulți bicicliști încât e un pic dificil să șofezi. Aceștia circulă pe mijlocul drumului și vin constant în ambele sensuri. Mi se pare un pic periculos pentru ei”, spune Jordan, încercând să evite un biciclist care cobora, în timp ce banda lui de mers era ocupată de alți doi bicicliști.

Americanul remarcă faptul că peisajele sunt incredibil de frumoase. După câteva minute, cei doi realizează că motivul pentru care erau așa de mulți bicicliști pe drum era o cursă organizată chiar în ziua respectivă.

La un moment-dat, pe marginea drumului au apărut doi urși. Americanii au oprit în spatele unor motocicliști care le aruncau ceva de mâncare. Ashley și Jordan sunt uimiți de faptul că turiștii s-au dus foarte aproape de urs pentru a face fotografii. „Urșii sunt foarte drăguți, parcă sunt niște pui de cățel, sunt așa de draguți și de cuminți, cum stau cu limbile scoase, dar această scenă ne-a întristat un pic, pentru că nu a fost o întâlnire foarte naturală. Oamenii aceia au stat chiar lângă ei, hrănindu-i practic din mâna. Știu că regulile sunt diferite de la țară la țară, dar știm că cel mai bine este să nu dai de mâncare urșilor”, a comentat Ashley.

După câteva minute apar alte probleme pentru turiști - un ambuteiaj cu sute de mașini la intrarea într-unul din tuneluri. „Se pare că suntem la jumătatea drumului. Trebuie să spun că este superb aici, peisajele sunt incredibile, este natură și sunt animale sălbatice și înțeleg de ce acesta este cel mai spectaculos drum din lume, dar am prins o zi foarte proastă pentru a veni aici. A fost aglomerat tot timpul. Am avut foarte mare ghinion. Înainte să veniți, neapărat să verificați site-ul Transfăgărășanului, pentru a vedea ce se întâmplă”, spune Jordan.

„Așa de mult gunoi!”

Ashley, vizibil agasată de așteptare, a criticat modul în care turiștii se comportă: „E superb, cum spunea Jordan, dar am asistat la un comportament execrabil din partea turiștilor. Pietrele de peste tot sunt scrise cu Nuștiucine iubește pe Nuștiucine. Am oprit să ne dezamorțim picioarele și zona respectivă a pădurii era absolut înecată de gunoi.”

„Așa de mult gunoi!”, a întervenit și Jordan.

Oamenii se apropiau mult prea mult de urși. Nu este niciun semn care să anunțe că sunt urși în zonă, nu este niciun semn pe care să scrie: „atenție la urși”,„nu hrăniți urșii”, „nu arucați resturi”, nu e nimic. E o zonă în care fiecăruia îi e permis să facă ce vrea și oamenii se poartă exact așa”, continuă Ashley.

„Cu siguranță ar trebui să fie niște semne de circulație, care să spună: „Nu hrăniți urșii”, „Reduceți viteza când treceți pe lângă urși”, „Nu aruncați resturile”, dar nu e nimic”, completează Jordan.

„Nu faceți această grelșeală în România”

Când au ajuns pe partea cealaltă a Transfăgărășanului, cei doi americani au răsuflat ușurați. „Aș fi oprit să beau o cafea, dar a durat așa de mult drumul că nu mai avem timp. Trebuie să ajunge la Sibiu și să vă povestim ce găsim acolo”, a spus Jordan.

Cei doi tineri au ajuns la Sibiu, s-au cazat și au ieșit la cină, unde au comandat o porție dublă de papanași. „Am vrut să terminăm ziua cu ceva mai dulce, având în vedere că ziua de astăzi a fost într-un fel dulce-amaruie. Nu ne-a plăcut Transfăgărășanul sau, mai bine zis, nu ne-a plăcut experiența noastră a Transfăgărășanului. Cursa de bicicliști a făcut ca lucrurile să nu fie amuzante, chiar periculoase. Într-o zi în care nu sunt bicicliști la fiecare curbă, este un drum superb. Încercați experiența, dar nu într-o zi nebună ca aceasta”, a tras concluziile Ashley.
Titlul vloggului despre Transfăgărșan a fost: „Nu faceți această greșeală în România/Cel mai spectaculos drum din lume (Transfăgărășan)”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Dan Dungaciu / României i s-a dat peste mână. Germania a blocat proiectul unionist, pentru că era împotriva înțelegerii sale cu Rusia asupra Moldovei

2 Audiență de excepție la Antena 3 în timpul emisiunii cu Nicolae Ciucă / O informație care spune multe despre sondajele lui pește prăjit...

3 Christophe Barraud, un guru al prognozelor: Harta SUA se va face roșie

4 VIDEO Clip electoral controversat în SUA / Democrații spun că republicanii vor interzice masturbarea dacă vor câștiga alegerile

5 CTP, despre prestația lui Ciucă la ultima dezbatere electorală: „A fost cea mai bună apariție publică a sa”