Există OZN?/„Fenomenele aeriene neidentificate” scapă încet de eticheta conspiraționistă
Când prezentatorul de talk-show James Corden l-a întrebat pe Barack Obama despre OZN-uri luna trecută, a existat, ca de obicei, un aer de jovialitate nervoasă în jurul subiectului. Liderul de trupă Reggie Watts l-a presat și el să ofere un răspuns, iar Obama a admis două lucruri, scrie romancierul și jurnalistul britanic Lawrence Osborne într-un articol din The Spectator .
În primul rând, că nu putea divulga în direct tot ce știa; și în al doilea rând, faptul că mulțimea de imagini lansate de Pentagon în ultimii doi ani care conțin FAN – „fenomene aeriene neidentificate” – sunt, de fapt, reale. Parcă peste noapte aerul de conspirație marginală care a dăinuit pe tema OZN-urilor timp de 70 de ani pare acum să dispară, iar luna aceasta directorul serviciului național de informații transmite Congresului un raport despre fenomenele tulburătoare la care face referire Obama – există în spațiul nostru aerian obiecte pentru care nu avem nicio explicație.
Pe 10 noiembrie 2004, avioanele F-18 ale Marinei SUA care operau de la USS Nimitz în largul coastei San Diego, lângă insula San Clemente, au fost rugate să investigheze grupuri de cinci până la zece obiecte care se comportau ciudat pe radarele Nimitz. La 8.000 de metri altitudine erau la o înălțime prea mare pentru a fi păsări și erau prea lente pentru a fi avioane. Două Super Hornets au interceptat unul dintre obiecte. Cei patru piloți au văzut un așa-numit obiect alb „tic tac”, care se deplasa la viteze aparent imposibile de urcare și coborâre. Apoi l-au observat timp de aproximativ cinci minute, când a coborît brusc de la 18.200 de metri la 15 metri deasupra apei. Mai important, a fost surprins de camerele termice FLIR ale aeronavelor.
Filmările au rămas secrete până când New York Times le-a publicat în 2017, dar Times a publicat și alte două videoclipuri cu incidente separate. Unul, acum cunoscut sub numele de GOFAST, arată un obiect care străbate apa în timp ce piloții sunt lăsați cu gura căscată, iar celălalt clip, GIMBAL, prezintă imagini capturate de avioane de la USS Theodore Roosevelt urmărind un obiect care, spre uimirea piloților, se rotește pe loc. „Uită-te la chestia aia!”, strigă unul dintre ei. „Sunt flote aici”, se aude un altul spunând. Pentagonul a lansat oficial videoclipurile în 2020 și a recunoscut că acestea făceau (așa cum a spus calm un purtător de cuvânt) „parte dintr-un număr mai mare de fenomene aeriene neidentificate în ultimii ani.”
Râsul cinic pe tema OZN-urilor a început să pălească. Mai multe videoclipuri continuă să apară în toată lumea. Anul acesta, cercetătorul Jeremy Corbell a lansat imagini militare capturate de USS Omaha în apropiere de San Diego în 2019, cu un obiect sferic care se mișca neregulat și apoi cădea perpendicular în apă – deși nu au fost recuperate resturi. De asemenea, au fost publicate date radar de pe aceeași navă, care păreau să indice o duzină de astfel de obiecte înconjurând-o. Cercetătorul britanic al OZN-urilor Nick Pope (care a urmărit obiectele pentru guvernul britanic) a declarat că este un „act de război”. În esență, a argumentat el, nu contează cine operează astfel de ambarcațiuni, fie că sunt națiuni ostile, cum ar fi China sau Rusia, „vizitatori” sau corporații americane, cum ar fi Lockheed, care desfășoară programe sub acoperire – reprezintă ceva amenințător în virtutea faptului că sunt de neînțeles.
Întrucât militarii sunt cei care înregistrează aceste evenimente, afirmațiile lor au un impact mai mare decât, să zicem, recentele declarații ale astronomului de la Harvard Avi Loeb, conform căruia obiectul interestelar Oumuamua, care s-a prăbușit anul trecut prin sistemul solar, a fost de fapt artificial. Demolatorii de mituri și „negaționiștii” OZN-urilor au intrat în acțiune. Fizicianul Adam Frank a scris un editorial în New York Times la sfârșitul lunii trecute, spunând că este neimpresionat de dezvăluirile Pentagonului și arătându-se îmbufnat că expertiza sa în viața extraterestră a contat mai puțin decât afirmațiile unor mediocri care pilotează Super Hornets. El a spus că o posibilă explicație ar fi dronele chinezești și rusești, fără să ia însă în considerare informațiile piloților de luptă și ale Pentagonului, care au respins acest scenariu.
Alții, în majoritate jurnaliști și profesori de media cu puțină expertiză în domeniul aviației, au proclamat că totul a fost o narațiune mitologică, o „comedie a erorilor”, o isterie creată de defecțiunile unor camere militare de 6 milioane de dolari sau iluzii optice provocate de avioanele comerciale ori confuzii create de către păsări ignorante.
Teoriile nebunești ale conspirației sunt demolate, de obicei, de către experți calmi și raționali care, cu un aplomb amuzat, separă fir cu fir delirul zeloților impermeabili la dovezi. În mod curios, însă, FAN-urile par să fi inversat rolurile. Analiștii calmi și raționali sunt în acest caz înșiși piloții. Oamenii care s-au aflat la fața locului.
Teoriile alternative pe care aceștia le demontează par jenant de exagerate. Baloane meteo și drone chinezești, pescăruși și iluzii optice! După cum arată acești piloți obosiți, ei pot face diferența dintre un pescăruș, să zicem, și o mașinărie care se mișcă mai repede decât un F-18, apoi dispare instantaneu.
Primul dintre cei patru piloți implicați în incidentul de la Nimitz care a ieșit public a fost comandantul David Fravor, care a fost invitat în podcast-ul lui Joe Rogan și a devenit un fel de celebritate media. Luna trecută, copilotul său, locotenentul Alex Dietrich, a ieșit public într-un interviu de 60 de minute cu Bill Whitaker pentru a confirma relatarea lui Fravor despre urmărirea bizarului „tic tac”, care, potrivit ei, a dispărut brusc, apoi a reapărut pe radarele USS Princeton. Recunoaște că atât ea, câ și Fravor, au rămas uimiți. În celălalt avion, locotenentul Chad Underwood filma incidentul, iar într-un interviu a fost întrebat ce credea că este. A spus că habar n-are.
Whitaker a intervievat un alt pilot al marinei, locotenentul Ryan Graves, care a observat obiecte similare în largul Virginia Beach în 2014. F-18-ul său le-a monitorizat și cu camere cu infraroșu. În 2015, unul dintre piloții săi le-a filmat în largul coastei Jacksonville, Florida. Whitaker l-a întrebat pe Graves cât de des a văzut astfel de obiecte zburând prin spațiul aerian american în timp ce era în serviciu. „În fiecare zi. În fiecare zi timp de cel puțin câțiva ani.”
