Execuție în stil mafiot la Roma: un interlop chinez şi iubita sa, împușcați în fața casei

Execuție în stil mafiot la Roma: un interlop chinez şi iubita sa, împușcați în fața casei

Un membru important din lumea interlopă chineză și iubita sa au fost împușcați mortal la Roma. Crima ar avea legătură cu un război de lungă durată pentru teritorii între rețele infracționale chineze din Italia.

FOTO: Shutterstock

FOTO: Shutterstock

Zhang Dayong, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit mort luni alături de partenera sa Gong Xiaoqing, în vârstă de 38 de ani, în fața casei lor din cartierul Pigneto, din estul Romei, au anunțat polițiștii, potrivit Reuters.

Anchetatorii informează că bărbatul lucra pentru Naizhong Zhang, care este judecat în Florența pentru operațiuni ilegale în Italia, Franța, Germania și Spania.

Naizhong Zhang obținuse un cvasi-monopol în distribuția de bunuri în mare parte a Europei, folosindu-se de amenințări și violență împotriva proprietarilor de companii chineze, au declarat procurorii antimafie.

Dayong a fost și el implicat în gestionarea jocurilor de noroc ilegale și a cametei în Roma.

Potrivit unui oficial din poliție, asasinatele ar putea avea legătură cu așa-numitul „Război al Umerașelor” - o luptă violentă între facțiuni criminale chineze, concentrată inițial în orașul Prato, lângă Florența, pentru controlul sectorului logistic din industria modei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ SUA pregătește cea mai mare mutare militară în curtea României?

2 ALERTĂ Sondaj AtlasIntel / Creștere puternică pentru Crin Antonescu, scădere semnificativă pentru Nicușor Dan

3 Ce avem noi aici? / Primele suspiciuni cu privire la folosirea abuzivă a unor informaţii privilegiate de către liderul de la Casa Albă şi apropiaţii săi

4 VIDEO Imagini în premieră absolută din Rusia! / Dezvăluirea a provocat scandal

5 „Sunt din FSB. Pot să aflu totul”