EXCLUSIV/Revoltă în PDL/8 lideri judeţeni vor întâlnire cu Băsescu

EXCLUSIV/Revoltă în PDL/8 lideri judeţeni vor întâlnire cu Băsescu

8 lideri judeţeni ai PDL, din zona de vest şi din Moldova, între care şi un fost preşedinte de consiliu judeţean au constituit un grup care a solicitat deja o întrevedere particulară cu Traian Băsescu.

,,Vrem să ne lămurim odată şi odată spre ce ne îndreptăm ca ţară. Iniţiativa noastră nu poate fi catalogată ca trădare. Vrem să auzim de la domnul preşedinte dacă munca noastră pentru partidul ăsta va mai avea vreo finalitate. Pentru că ce se întâmplă acum în struţo-cămila asta numită ACL este de nedescris. Primarii, consilierii judeţeni şi locali, atâţia câţi au mai rămas, vin şi ne întreabă tot felul de lucruri. Pe noi, la PDL, pe o parte, la ei, la PNL, pe altă parte.I-am aburit destul până acum. Oamenii au nevoie de o perspectivă. Puţină lume face distincţie între viaţa proprie a partidului, ca membru, şi ce se întâmplă în rest. Când eşti activistul unui partid vezi altfel lucrurile decât votantul obişnuit. La tine la uşă nu trebuie să vină nimeni să te convindă să votezi. Tu te duci să-i convingi pe alţii să aibă încredere în partidul tău. Dar nu mai are rost să intru în amănunte din acestea. Care nu sunt importante decât pentru noi, ca activ de partid. Vom vedea, noi am cerut. Să vedem dacă ne primeşte. Aşteptăm un răspuns. Avem încredere în el'' (nr. Traian Băsescu), ne-a declarat unul dintre preşedinţii de organizaţie judeţeană din grupul celor 8.

Mişcarea celor 8 lideri judeţeni nu este decât începutul unui proces care va începe săptămâna viitoare. Sursele noastre spun că inclusiv un primar de sector din Bucureşti va anunţa că va sprijini în campanie alt candidat decât cel propus de partidul său. Totodată, mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene ai PSD sunt bănuiţi că au făcut înţelegeri pentru sprijinirea altor candidaţi. 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…