EXCLUSIV/Ponta, VIZAT de ÎNCĂ 3 DOSARE la DNA/Surse judiciare
Victor Ponta va fi pus sub acuzare în alte 3 dosare aflate acum în lucru la DNA. Mai mult, nu este exclus ca Ponta să fie pus sub control judiciar în așa-zisul Șova 2.
Despre ce vorbim? Sursele noastre spun că dosarul Șova a fost extins la evaziunea fiscală făcută de cabinetul lui Șova în județul Olt. Puțină lume știe că Dan Șova și-a pierdut urma dosarului prin mutarea sediului cabinetului de avocatură în comuna Vișina unde locuiește actualul președinte al Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu. Aceleași surse mai spun că în anul 2009, în urma unui control de fond, la cabinetul lui Șova s-au descoperit sume uriașe datorate bugetului de stat și neachitate. Directorul de la acea dată de la Finanțele Publice Olt, actualul ANAF, a primit ordin de la șeful său pe linie de partid, nimeni altul decât fostul ministru al finanțelor, acum arestat, Darius Vâlcov, să îngroape dosarul.
De unde și până unde Ponta în acest dosar? Păi, oameni buni, sora lui Vâlcov și nevasta lui Ponta sunt cele mai bune prietene. Iar Ponta și Vâlcov se considerau apropiați chiar și când erau în partide care se urau de moarte. Daciana Sârbu și Victor Ponta au fost invitați de vază la botezul familiei Vâlcov-Șandru. Dan Șova și-a schimbat adresa din buletin doar cu puțin timp înainte de a fi pus sub control judiciar. Nu vi se pare ciudat? Până acum o lună avea adresă de Olt.
Încurcate sunt căile corupției din această țară, nu?
Însă lucrurile nu se opresc aici pentru penalul Ponta. Alte două cercetări începute in-rem duc spre Ponta și gașca lui de hoți. Lăsăm deoparte dosarul Diaspora, că el pare îngropat. Sursa noastră vorbește despre un dosar de spălare de bani. Ale cărui fire duc spre niște conturi, simple numere, din Dubai. Mai multe date nu avem. Știm doar că în acest dosar s-ar putea să apară din nou firma de contabilitate a Corneliei Naum.
Ce de-al treilea dosar este legat de privatizarea CFR Marfă. Acest dosar a fost disjuns din primul dosar, cel de conflict de interese cu Șova. Se vorbește de înregistrări incredibile cu Gruia Stoica.
PS. Bonus o întrebare. Ce-ați spune dacă, după Alina Bica-gate vom avea și un Tiberiu Nițu-gate?