EXCLUSIV El este mesagerul despre care Dragnea spune că a fost trimis de Sistem să-l corupă pe Stănescu! Un fost pușcăriaș eliberat de curând, fratele unui deputat PSD!
El este mesagerul despre care Dragnea spune că a fost trimis de Sistem să-l corupă pe Stănescu! Un fost pușcăriaș eliberat de curând, fratele unui deputat PSD! Personajul se numește Cornel Ciocan și este amic bun și cu Dragnea. A ieșit din penitenciar de curând ca beneficiar al legii promovate de Tudorel Toader după ce a fost încarcerat în iunie 2015 pentru a executa o pedeapsă de 5 ani pentru evaziune fiscală.
În primul mandat al lui Dragnea la Ministerul Dezvoltării, una dintre firmele lui Cornel Ciocan, fratele deputatului PSD Dan Ciocan și nașul celebrilor Andra și Măruță, a încheiat un contract de curățenie cu MDRAP. Este vorba despre Clean Prest Activ SRL, fostă Dancor Cleaning SRL, o firmă de apartament din București, patronată de o tanti din Teleorman, Gheorghița Gorgonea. Trebuie spus un amănunt: nu frații Ciocan sunt oamenii de casă ai actualului vicepremier, moștenitor al ministerului condus în trecut de Dragnea, ci invers. Paul Stănescu este omul de casă al fraților Ciocan. Dealtfel, în mandatele de președinte al CJ Olt al lui Stănescu, firma lui Cornel Ciocan și TelDrum, firma lui Dragnea, și-au împărțit frățește lucrările din județul Olt.
Ce a spus Dragnea luni seară la Antena 3:
„Un coleg de-al nostru, Paul Stănescu, a spus că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu, şeful SPP, şi i-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat, iar el să stea deoparte că o să fie protejat şi o să ajungă preşedintele partidului. Dacă același tip de discuție l-a avut și cu Grindeanu sau Tudose putem începe să avem explicații. Mi se pare un lucru foarte grav”, a spus Liviu Dragnea.
Acesta a precizat ca in cazul lui Stanescu nu exista "teren fertil", dar ca nu poate spune ce s-a intamplat cu alte persoane.
"In cazul domnului Paul Stanescu nu exista notiunea de teren fertil. In alte parti, nu am de unde sa stiu deocamdata cum au reactionat colegii lui; este vorba de doi trei", a adaugat el.
Cornel Ciocan este „bunul prieten” despre care spune Dragnea că a fost intermediar între Pahonțu și Stănescu.