EXCLUSIV Dumitru Dragomir, eliberat de instanţă pentru că e căsătorit şi pensionar

EXCLUSIV Dumitru Dragomir, eliberat de instanţă pentru că e căsătorit şi pensionar

„A adoptat în mod constant o atitudine cooperantă, punând la dispoziţia organului de urmărire penală mai multe documente şi înregistrări necesare pentru justa soluţionare a cauzei”, a mai menţionat magistratul Alexandru Nestor în motivarea sentinţei de luni 7 aprilie.

Instanţa mai notează în documentul citat că „buna desfăşurare a procesului penal poate fi atinsă şi fără dispunerea în acest stadiu al cercetărilor a celei mai intruzive măsuri preventive cu caracter custodial.

Desigur că, faţă de complexitatea actelor infracţionale, raportat la numărul persoanelor audiate şi la necesitatea efectuării unor acte de urmărire penală care impun o durată considerabilă de timp (de exemplu stabilirea cu certitudine a existenţei şi întinderii prejudiciului patrimonial pretins provocat prin administrarea unor mijloace de probă cu caracter tehnic), în cauză se impune dispunerea unei măsuri preventive faţă de inculpatul Dragomir Dumitru, astfel încât să fie asigurată buna desfăşurare a actelor de urmărire penală prin evitarea unei posibilităţi de sustragere de la cercetări sau unei încercări de a influenţa declaraţiile unor persoane. Acest scop poate fi atins în cazul inculpatul Dragomir Dumitru şi prin dispunerea măsurii controlului judiciar”, susţine judecătorul.

Insuficiente dovezi privind legătura cu Mihai Corbu

Procurorii spun că în perioada 2011 – 2013 Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegerii cu Mihai Corbu (administrator al SC Contract Properties SRL) i-ar fi convins pe membrii LPF să aprobe plata unui comision în valoare de 12.102.648 de lei, în favoarea societăţii omului de afaceri – drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat.

Potrivit motivării instanţei însă, fostul şef al LPF nu putea fi privat de libertate nici prin invocarea unor raporturi ale acestuia cu inculpatul Corbu Mihai. „În mod constant, inculpatul Dumitru Dragomir a arătat că nu-l cunoştea pe co-inculpatul Corbu Mihai anterior ca acesta să-i fie prezentat de martoriul Tărărău Adrian. Mijloacele de probă administrate în cauză nu au forţa juridică necesară a demonstra că inculpatul Dragomir Dumitru l-ar fi cunoscut anterior pe inculpatul Corbu Mihai, astfel încât delegarea SC Capital Properties SRL drept intermediar al vânzării drepturilor TV să constituie un act specific infracţiunii de delapidare”, arată documentul.

Cu toate acestea, „judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate exclude existenţa unei asemenea înţelegeri între inculpaţii Dragomir şi Corbu, însă în absenţa altor mijloace de probă relevante sub acest aspect, măsura preventivă solicitată ar putea fi apreciată ca având caracter abuziv putându-se cu uşurinţă să se considere că dispunerea unei asemenea măsuri are ca scop strângerea probelor necesare pentru a demonstra existenţa unei înţelegeri frauduloase între cei doi inculpaţi”, arată documentul.

Mai mult, procurorii arată că Dragomir ar fi inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere (care atestă o activitate neconformă cu realitatea – desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui cumpărător) cu societatea administrată de Mihai Corbu .

„Astfel, pentru realizarea acestui scop, inculpatul Dragomir Dumitru, profitând de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vânzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către o societate, un circuit ilicit – fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF”, se arată ordonanţa de reţinere a celor trei.

În schimb, judecătoriul arată că în stadiul cercetărilor actuale, faptul că Mitică Dragomir nu le-a adus la cunoştinţă membrilor din AGA a LPF identitatea intermediarului găsit deja este strict o alegaţie lipsită de suport probator.

„De asemenea, extrem de edificator este că modificarea obiectului de activitate al societăţii inculpatului Corbu operează chiar la data de 21.06.2011, deci chiar în ziua aprobării valorificării în bloc a drepturilor de televiziune, ratificarea operând în condiţiile în care societatea avea un obiect corespunzător de activitate”, arată Tribunalul Bucureşti.

Mitică nu e un pericol pentru ordinea publică

Magistratul Alexandru Nestor mai arată că depoziţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale conform cărora singurele negocieri au privit forma finală a contractului şi s-au desfăşurat în mod direct între reprezentanţii LPF şi SC RCS – RDS nu pot fi absolutizate.

„Este necesar ca ele să fie privite şi prin raportare la depoziţiile acelor martori care au arătat că în cadrul discuţiilor purtate s-a decis găsirea unui intermediar sau atribuirea directă. În condiţiile acestui probator nu se poate reţine, cel puţin acest stadiu al cercetărilor că singurele negocieri ar fi privit forma finală a contractului şi s-ar desfăşurat în mod direct între reprezentanţii LPF şi SC RCS – RDS, fiind cu desăvârşire exclusă implicarea unor intermediari”, potrivit motivarii.

„În condiţiile în care nu rezultă că aceste sume de bani ar fi ajuns la inculpatul Dumitru Dragomir, judecătorul apreciază că nu se poate demonstra gradul de pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar presupune cercetarea acestui inculpat în libertate, prin raportare la caracterul continuat al activităţii infracţionale”, subliniază magistratul.

Ce înseamnă a fi cercetat sub control judiciar

Astfel, Dumitru Dragomir a fost eliberat sub control judiciar el trebuind să respecte o serie de obligaţii, printre care să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. De asemenea, este obligat să informeze instanţa şi organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. El nu are voie să ia legătura cu martorii şi ceilalţi inculpaţi din dosar.

„Se va atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor impuse, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”, spune instanţa.

Acuzaţiile aduse de procurori

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, a fost reţinut de procurorii bucureşteni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I sub acuzaţiile de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani după ce ar fi prejudiciat Liga cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor.

Dragomir: E un război în care eu sunt la mijloc

Încă de la primele ore ale dimineţii de luni, zeci de procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, însoţiţi de mascaţi şi ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei, au descins la 11 adrese din Bucureşti şi Ilfov – locuinţe, sedii de firme –, dar şi la sediul LPF.

„Au venit la ora şase! La mine acasă, la hotel şi la Bogdan (fiul său – n.r.). Acum am casa plină! Mă uit la televizor şi aflu ce se întâmplă cu mine. Oamenii sunt civilizaţi, îşi fac treaba. E un război în care eu sunt la mijloc, de când mă aşteptau duşmanii….Mă doare la pălărie, sunt în regulă cu toate actele, în orice subiect”, scria Dragomir, pe blogul său în timp ce casa îi era percheziţionată.

La finalul descinderilor, în urma cărora au fost ridicate mai multe documente, şapte persoane printre care şi Dumitru Dragomir au fost duse la audieri la sediul Poliţiei Capitalei. După mai multe ore de audieri, anchetatorii au decis reţinerea lui Dragomir, dar şi a afaceriştilor Mihai Corbu şi Mădălin Arhire.

Pe 11 aprilie 2014, se judecă şi contestaţia depusă de cei doi oameni de afaceri la decizia Tribunalului Bucureşti de a-i aresta preventiv.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”