EXCEPȚIONAL Jurnalul LIVE al unui delegat în secție la Referendum. Cică susținătorii familiei tradiționale dau primele semne de îngrijorare
EXCEPȚIONAL Jurnalul LIVE al unui delegat în secție la Referendum. Cică susținătorii familiei tradiționale dau primele semne de îngrijorare. Flavius Bunoiu, delegat în secție la Referendum, ține, pe Blogul său, Bunoiu.ro , un jurnal cu ceea ce se întâmplă în secție. Merită citit! Cu prisosință!
Mmm, domnisoara care a iesit miroase ca fosta. A ta sau a mea?
Nu vreau sa fiu din ala…stiti voi…dar jumatate din femeile care ies din sectie o iau in stanga si se trezesc in toaleta profesorilor. Iesirea e in dreapta.
Eei, se agita lucrurile: a inceput sa creasca lista suplimentara cu tineri elevi si studenti de prin internatele cultelor.
Ora 17.00 Au votat 97 din 980. Plus 21 pe lista suplimentara. Total 118.
Liderul PSD Bihor a zis ca stie un om care a vrut sa se insoare cu un laptop. Un astfel de om trebuie oprit prin referendum pentru ca altfel, maine-poimaine isi ia si o imprimanta si se pune pe facut copii.
A inceput turismul cu flotanti pe listele suplimentare.
Le-am citit colegilor comunicatul CpF. Toata lumea se jura ca n-a boicotat.
Nu e corect! Acuz! Eu am muncit aci doua zile si vin astia de la Coalitia pentru Fam Ilie cu comunicatul lor si sunt de doua ori mai funny decat toate glumele mele luate la un loc.
Am trecut si peste mica insuficienta hepatica asa ca m-am intors voios pe scaun.
Mi-am permis sa stau 20 de minute cu jandarii si sa le iau pulsul. Astia sunt ok. Sunt sigur ca in caz de ceva nu l-ar bate pe fostul director al Casei de Cultura din Oradea. Adica pe mine. De voi n-am intrebat.
Ora 16.00 Glorie Mielului, am ajuns la 113 semnaturi.
Cred ca relatia cu colegii delegati a ajuns in acel moment traditional in care nu mai avem nimic sa ne spunem. Aproape ca-mi doresc sa intre cineva pe usa ca sa ne mai trezim.
Ora 15.00 Raportez inca doi electori in ultima ora. Deci 105 total.
Nu a mai venit nimeni in ultima ora. Cred ca asa va fi pana la ora 17.
Am inceput sa ma gandesc ce carti ar fi recomandat sa citesc daca ar veni vreo vedeta de partid sa dea mana cu mine.
Ora 14.00 Avem 15 suflete pe lista suplimentara si 88 pe cea permanenta, 103 total. Cat de-un botez maricel.
Incepe sa fie un pic de ingrijorare pentru sustinatorii familiei traditionale: e ora 13.30 si inca nu a venit valul de enoriasi iesiti de la predica.
De plictiseala am inceput sa facem glume cu colegii: cand vine cate unul de la baie il intrebam pe ce strada sta si ii cerem buletinul.
Ceapa caramelizata de la Adi Hadean ma face sa spun, contrar referendumului, ca daca un barbat gateste asa trebuie sa il iei de nevasta.
Ora 13.00 Am auzit pana acum glasul constiintei pentru 97 de cetateni.
Am folosit teancul de liste suplimentare ca sa strivesc o musca enervanta. N-a avut nicio sansa. Cam ca si referendumul asta pana acum.
Colegii de la PSD, PNL si UDMR au primit mancarica la pachet. ALDE si-a luat eugenii. PMP a uitat de masa ca e tot cu predica ei si se pare ca nu-i iese ceva. Am vrut sa vad ce-i la PSD de mancat dar cica e meniu secret. Mie mi-a adus sotia de la Adi Hadean si m-am ascuns ca sa nu impart.
Ora 12.00 Pelerinajul a inceput. 87 de voturi pana acum. Din 980.
Colega de la PMP scrie o predica pentru biserica ei si fredoneaza niste melodii religioase. N-a intors niciun scaun pana acum.
Dupa ce plec de aici, joc la loto. Atatea binecuvantari am primit ca e musai sa le monetizez cumva. Lumea crede ca noi suntem de la Coalitia pentru Fam Ilie si ne tot felicita.
Numai CNP-uri din anii celui de-al doilea razboi mondial. Practic, istoria defileaza prin fata noastra
Ora. 11.00 am ajuns la 76 de voturi exprimate prin stampila.
Mi-a cazut blogul. Am sunat fara jena la suport, stiu ca nu-i la vot.
De unde naiba avem molii?
Iuliu Maniu e aici? Nu, doamna, a ramas la Sighet. Dar cei care locuiesc pe strada Iuliu Maniu voteaza la sectia cealalta
Ora 10.00 Ne-au trecut pragul 70 de cetateni dornici sa ne spuna parerea lor despre Constitutie.
Stau mereu cu ochii pe stampilele de vot desi ma gandesc ca e cam inutil. Pana acum doar vreo trei votanti din 70 ar fi fost capabili sa fuga cu ele. Restul mai degraba ar fi schiopatat incet spre iesire.
Votantul cu nr 66 a fost un preot in echipament de lucru. Asa s-a nimerit. La plecare ne-a spus ca el merge cu Dumnezeu inainte. Ca Dumnezeu e sus, le vede pe toate si-i arata Calea. Numa’ tocul usii nu i l-o aratat ca altfel nu-mi explic cum s-o izbit de el la plecare.
Ora 9.00 au votat pana acum 65 de persoane din cele 980 de pe liste. 13 din ele pe liste suplimentare.
A ajuns si colega de la PMP. Tot pe role.
Ne-am injurat spumos cu un cetatean pentru ca i-am zis sa stranga surpriza pe care a facut-o cainele lui in fata sectiei de votare. Jandarmul nu a vrut sa-l gazeze. Cica are ceva drepturi. Sper sa vina sa voteze pe lista mea.
Unii au venit devreme. La varsta asta, daca ai ceva de facut, e bine sa nu amani lucrurile.
A sunat de intrare la biserica. Portarul nostru a deschis si usa dubla.
Ora 8.00 61 de votanti din 980 pe liste.
Au votat repejor si delegatii partidelor.
Primii votanti de azi: jandarmii care asigura paza sectiilor, pe liste suplimentare, in grup. Cred ca nu s-a dormit mult azi-noapte, s-au dat niste telefoane
Ora 7.00 Ora-i matinala, urna este goala. N-a votat nimeni peste noapte, sa inceapa distractia.
49. Inchidem sandramaua la ora 21 cu 55 de cetateni care vor dormi somnic pufos pentru ca au salvat familia traditionala de oamenii rai. Restul, pana la 980, probabil ne vor calca pragul maine, dupa slujba. Aia de la biserica. Noapte buna!
48. Daca mai vin trei pana la ora 20, bifam 50 de buni crestini care vor ajunge in rai inaintea tuturor si vor avea loc de parcare fix langa heruvimi.
47. Dupa 12 ore petrecute impreuna cu colegii, suntem aproape ca o familie traditionala. Domnu’ presedinte urmareste un meci pe telefon iar fetele se uita in gol; in golul usii pe care nu mai intra nimeni de aproape doua ore.
46. In continuare nu am vazut niciun homosexual si nicio lesbiana. Ceea ce mi se pare total aiurea pentru ca toti oamenii astia vin sa le spuna cateva de la obraz si ei…ia-i de unde nu-s.
45. Mi se pare ironic faptul ca trebuie sa mergi in fundul salii ca sa introduci buletinul in urna.
44. Pana la ora 19 avem 36 cu 6. Nu e temperatura. 36 de votanti pe liste permanente, 6 turisti. 42 in total din 980.
43. Apreciez ca dupa ora 19 ne putem trezi in orice moment cu o mireasa furata si adusa la sectia de votare.
42. Multi ne zic la revedere. Le-am spus ca numai pe listele speciale, acu” s-a dat dezlegare.
41. O strabunica de 88 de ani a venit cu al mic la vot. Al mic avea 67.
40. Pe altarul democratiei si al exercitiului civic s-au jertfit 40 de domni si doamne pana la ora 18.
39. Am vrut sa jucam un popa-prostu’ sa ne mai treaca timpul dar cica nu avem voie sa facem propaganda in sectia de votare.
38. Dupa 12 ore de stat aici simt ca incep sa miros a prejudecata si a Finalgon.
37. A votat si domnul Pavel Horia Closca Crisan Septimiu. I shit you not!
36. Incepe sa se aglomereze, 36 de cetateni au spus Da sau Nu la sectia noastra pana la ora 17.
35. Un jandarm ne-a batut…la cap sa fim mai bine-dispusi. Fiti sinceri, la ce v-ati gandit cand ati inceput sa cititi?
34. Motto-ul scolii in care suntem e „Da-ne, Doamne, cat mai multi oameni de caracter”. Vezi, asta patesti cand nu-ti formulezi obiectivul smart. Ce fel de caracter, cati oameni, cand?
33. Ne-au colindat pana la aceasta ora (16) 26 de votanti din cei 980 arondati.
32. Buna ziua, pe ce strada stati? Pe strada. Da, bine, dar pe care? Nu, eu stau pe strada. Omu’ intrase sa ceara o tigara.
31. Incepem sa avem probleme cu limba maghiara. E greu de explicat „indoirea in doua” a buletinului de vot. Sau in patru.
30. Portarul are televizor in cosmelia lui de la intrare si sta pe teletext. Ma gandesc sa-i dau lumea peste cap si sa-i arat cum se vad pozele pe Instagram.
29. Pana la ora 15 au votat 23 de cetateni. Din 980.
28. Am constatat ca n-are sens sa mai verific valabilitatea buletinului pentru pensionari. Toti au termene pana in 2086, 2079, etc. Ceea ce ma face sa cred ca astia de la evidenta populatiei sunt ori foarte optimisti, ori foarte glumeti.
27. Doar unul singur dintre cei care au votat pana acum era tanar. Media de varsta e pe la 50-55 de ani. Inteleg acum de ce se spune ca lumea este „chemata la urne”.
26. Pana la ora 14 au votat 19 din 980. Doar 1 pe lista suplimentara. Zero cu urna mobila.
25. Sectia vecina conduce la o diferenta confortabila de 10 pensionari. Dar cred ca isi fac sponsored ads in ziarul Crisana sau ceva ca altfel nu-mi explic diferenta.
24. De cate ori trec prin fata sectiei vecine calcand apasat pe coridor am un sentiment de vina: intrerup 6 filme pe telefon, simultan.
23. Colega de la UDMR e singura care a primit de mancare de la partidul ei. Nu, nu i-au adus kurtos kolacs.
22. Pana la ora 13, la sectia aceasta au votat 16 persoane vii din cele 980 enumerate.
21. Pe hol avem wc fete si wc profesori. Inteleg acum ce timpuri dificile traiesc copiii si cat de complicata e problema identitatii de gen.
20. Cei mai indisciplinati sunt batranii: nu vor nicicum sa intre in cabina de vot si insista sa voteze cum au ei chef, pe masa, pe urna, etc. Le inteleg reticenta de a intra intre patru scanduri si de a se acoperi cu un cearsaf.
19. Pana la ora 12 au votat 13 persoane din cele 980 inscrise pe listele permanente.
18. De plictiseala am inceput sa citim CNP-urile ca sa-l gasim pe cel mai batran din liste. E nascut in 1930. Astept sa vina, are de luat o decizie majora pentru viitor.
17. Un grup organizat de 3 pensionari a venit cu un tramvai branduit cu Catena. Am rasfoit rapid ghidul delegatului ca sa vad ce fac in aceasta situatie.
16. Colega de la PNL a scos din plasa niste prajituri si m-a rugat sa le impart si celorlalti. Am intrebat cum le pot explica colegilor ca avem doua tipuri de prajituri: cu mere si cu ciocolata.
15. Pana la ora 11 au votat 9 persoane din 980.
14. Prima tura de mobile puse la incarcat. Ceea ce nu-i tocmai usor pentru ca prizele sunt la peste 2 metri de sol si numai delegatul de la ALDE ajunge sa le bage in priza.
13. Ni se usuca tusierele de plictiseala.
12. Am recapitulat adverbul, complementul necircumstantial si functiile sintactice ale substantivului (sectia de votare e intr-o scoala).
11. Pana la ora 10 au votat 6 oameni. Din cei aproape 1000 de pe liste. Vii sau morti. La fel si la sectia vecina.
10. Mi-am adus aminte ca am Netflix pe telefon.
9. Incep sa iasa la iveala mortii de pe listele electorale permanente. (gen mort de 30 de ani, nu de ieri). Am propus sa facem ca la biserica: pentru morti in stanga, pentru vii in dreapta. La morti se voteaza cu tus negru.
8. Pana la ora 9 au votat 5 persoane.
7. PNL si PMP discuta Biblia. ALDE si UDMR se uita la filme. PSD a iesit afara. Eu am gasit un ac cu gamalie si imi scot scamele din mufa telefonului.
6. In prima ora de referendum au votat 4 persoane.
5. Presedintele comisiei si-a varsat tusul pe maini. Avatar.
4. Una dintre colegele din comisie ne povesteste despre filmul ei preferat „Gifted hands” cu un doctor. S-a ridicat intrebarea daca este ginecolog.
3. Nu gasim telecomanda de la televizorul din sectia de votare. In schimb am gasit bradul de Craciun. Tot e ceva.
2. Un membru al comisiei intreaba daca ni se da de mancare. I-am spus ca depinde de la ce partid este.
1. Delegatul PMP a venit pe role. Am decis ca-l trimitem cu urna mobila.