Excedent de 135 milioane euro în comerţul internaţional cu cereale, în ianuarie 2019 (INS)
România a înregistrat în ianuarie 2019 un excedent de 135,2 milioane euro în comerţul internaţional cu cereale, în contextul în care exporturile au totalizat 170,4 milioane euro, iar importurile 35,2 milioane euro, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Exporturile de cereale au crescut în prima lună a acestui an cu 7,7%, în timp ce importurile s-au majorat cu 102%.
Potrivit datelor INS, exporturile de porumb au totalizat 86,326 milioane euro, iar cele de grâu şi meslin 77,732 milioane euro.
Din totalul exporturilor de cereale, 42,2% au avut ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană. Exporturile au totalizat în acest caz 71,9 milioane lei, în topul destinatarilor fiind Germania (12,2 milioane euro), Ungaria (9,5 milioane euro) şi Italia (8,2 milioane euro).
În ceea ce priveşte importurile, 96% (33,8 milioane euro) dintre acestea au provenit din ţările UE, în special din Ungaria (importuri de cereale de 13,6 milioane euro), Bulgaria (13,6 milioane euro) şi Franţa (5,1 milioane euro).
Conform INS, România s-a situat în 2018 pe primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia realizată de porumb boabe.
La grâu, România a ocupat locul patru la suprafaţa cultivată, după Franţa, Germania, Polonia şi la producţia realizată, după Franţa, Germania şi Regatul Unit.
Suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 0,3% în 2018, faţă de 2017, în timp ce producţia a crescut cu 14,9%, datorită în principal creşterii randamentelor la hectar (producţia medie la hectar).
Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2018, a reprezentat 45,8% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 40,8%. Producţia de cereale a crescut în principal datorită majorării cu 28,1% a producţiei la porumb boabe.AGERPRES