Evenimentul "Fără pantaloni la metrou" a atras mai puţini bucureşteni decât anul trecut - FOTO

Evenimentul "Fără pantaloni la metrou" a atras mai puţini bucureşteni decât anul trecut - FOTO

Evenimentul "Fără pantaloni la metrou/ No Pants Subway Ride" a avut loc, duminică, în Capitală, cu aproximativ 10 participanţi, faţă de cele câteva zeci care au dat curs acestei invitaţii insolite în 2015, şi a stârnit în acest an reacţii pozitive şi negative, deopotrivă, din partea călătorilor.

Aproximativ 10 persoane au participat, duminică, la evenimentul "Fără pantaloni la metrou/ No Pants Subway Ride", faţă de câteva zeci, care au participat anul trecut.

Organizatorii, Florin Bădiţă şi Adrian Ticu, au declarat, pentru MEDIAFAX, că evenimentul are o latură socială, participanţii fiind invitaţi să doneze haine, pe care Adrian Ticu le va spăla acasă şi le va duce personal la casa de copii Concordia, din Ploieşti.

"Am organizat evenimentul ca să mai descreţim frunţile oamenilor de la metrou, pentru că tot timpul îi văd trişti şi mi-aş dori să îi văd zâmbind mai mult. Ne distrăm şi noi, zâmbesc şi ei, cei mai mulţi dintre ei, probabil, şi am făcut asta şi ca să donăm nişte haine pentru nişte copii care chiar au nevoie", a spus unul dintre organizatori, Adrian Ticu, care a precizat că evenimentul a avut o latură socială şi anul trecut, atunci când mai multe persoane au donat haine pentru oameni nevoiaşi, evacuaţi din Strada Vulturilor, din Capitală.

Participanţii, între care şi organizatorii evenimentului, s-au întâlnit în jur de ora 15:00 la intrarea în staţia de metrou Unirii - Hanul lui Manuc. Cei mai mulţi dintre ei au declarat că au ales să participe datorită laturii sociale a evenimentului, introdusă de organizatori, şi au adus haine pe care vor să le doneze.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”