Un incendiu controversat a reprezentat momentul decisiv pentru instaurarea nazismului în Germania. Focul care a devastat clădirea Reichstagului în anul 1933 a reprezentat pretextul perfect pentru ca Hitler și Partidul Nazist să dea lovitura de stat.

Hitler a obținut puterea supremă în Germania după incendiul din 1933 FOTO Shutterstock

În Germania interbelică șomajul, sărăcia și dorința de revanșă după umilințele încasate la finele Primului Război Mondial au dus la escaladarea extremismului. Partidul Nazist, o organizație politică ultra-naționalistă și antisemită germană care promitea prosperitate, gloria poporului german, dar și revanșa față de Marile Puteri care îngenuncheaseră Germania, câștiga tot mai mult teren.

Liderul naziștilor , Adolf Hitler, un veteran de război cu mare discursuri pline de ură și mobilizatoare, devenise unul dintre personajele politice faimoase și totodată controversate ale Germaniei interbelice. Cu toate acestea, în urma alegerilor federale din noiembrie 1932, Partidul Nazist nu a reușit să obțină majoritatea în Reichstag ( n.r. Parlamentul german). Nici măcar faptul că Adolf Hitler a fost ales cancelar nu era suficient pentru naziști pentru a pune mâna pe puterea supremă în Germania. Cei mai mari rivali ai naziștilor erau comuniștii care câștigau teren în marea masă a electoratului german. Vindeau, la rândul lor, iluzii unui popor dărâmat de criza economică și distrugerile războiului. Adică prosperitate economică, locuri de muncă și, mai ales, egalitate socială.

Hitler l-a convins pe Paul von Hindeburg, președintele german, să dizolve Parlamentul și să organizeze noi alegeri parlamentare. Alegerile erau stabilite pe 5 martie 1933. Până la aceea dată naziștii trebuia să găsească o soluție pentru a câștiga majoritatea. Sorții nu le era foarte favorabili. Erau destui nemți care se temeau de atitudinea agresivă a naziștilorm dar mai ales de trupele paramilitare organizate de aceștia pentru intimidarea adversarilor. A venit însă, ca din senin, o întâmplare care avea să schimbe destinul istoriei.

Reichstagul în flăcări

Acea întâmplare s-a petrecut pe 27 februarie. În acea zi, după ora 21.00, Departamentul de Pompieri din Berlin a primit un telefon prin care era anunțat un incendiu tocmai la clădirea Parlamentului. Pompierii sosiți de urgență la fața locului au găsit Reichstagul cuprins de flăcări. Focul a fost stins abia la ora 23.00. Clădirea era în cea mai mare parte distrusă. Naziștii mărturiseau că, în timpul incendiului, Hitler se afla acasă la Gobbels, într-un apartament din Berlin. Anunțat la telefon de incendiu, așa cum mărturisea ulterior, Gobbels a crezut că este o farsă.

Abia la al doilea apel și-a dat seama că într-adevăr Reichstagul arde. L-a anunțat pe Hitler și au plecat împreună către clădirea parlamentului. Acolo s-au întâlnit și cu Goring, un alt nazist notoriu. „Este mâna comuniștilor”, l-a anunțat Goring pe Hitler. Într-adevăr, la fața locului a fost prins Marinus van der Lubbe, un comunist de origine olandeză. Van der Lubbe a recunoscut la anchetă că a dat foc Reichstagului. Nici până în prezent nu se știe exact motivul care l-a determinat pe olandez să dea foc Parlamentului. Povestea sa era ambiguă, în sensul că Van der Lubbe a fost un soi de rătăcitor prin Europa, a activat în Partidul Comunist Olandez, dar s-a retras în 1931, cu doi ani înainte de incendierea clădirii.

Reichestagul ars, mană cerească pentru naziști

Incendierea Reichstag-ului a fost exact evenimentul de care aveau nevoie naziștii pentru a pune mâna pe putere în Germania. În fața ruinelor arse ale Reichstag-ului, Hitler mărturisea că este „un semn de la Dumnezeu”. Imediat a inițiat o campanie mediatică prin care promova incendierea Parlamentului drept „cel mai monstruos act de terorism al bolșevicilor în Germania”. Imediat, opinia publică a fost manipulată și indusă o falsă teroare în societate. Prin intermediul presei de partid, naziștii au inoculat ideea unei revoluții bolșevice în desfășurare. Le-au spus germanilor că bolșevicii dau o lovitură de stat și că vor lua toate proprietățile germanilor. Pe lângă campania mediatică îndreptată violent împotriva comuniștilor, principalii lor rivali politici, Hitler, în calitatea sa de cancelar al Germaniei, a cerut președintelui Hindenburg să aplice articolul 48 din Constituția de la Weimar și să emită Decretul Incendiului de la Parlament.

Prin intermediul acestui decret era instaurată starea de urgență, adică suprimarea multor libertăți civile în Germania, inclusiv dreptul la opinie, libertatea presei sau a adunărilor publice. În plus, era anulată confidențialitatea conversațiilor telefonice sau a corespondenței. Naziștii s-au trezit cu mână liberă în comiterea de abuzuri. Au închis ziarele care nu erau de partea lor și au început să terorizeze adversarii politici. În special comuniștii. Membrii Partidului Comunist din Reichstag au fost arestați, împreună cu alți lideri ai partidului. Alți opozanți politici au fost intimidați și fortați să se retragă. Cu un partid comunist compromis și demonizat în societate, naziștii reușesc să obțină 44% din voturile electoratului la alegerile Parlamentare din mai 1933. Cu aportul de 8% adus de Partidul Național al Poporului, fratele Partidului Nazist, extremiștii germani au ajuns la 52%. Au reușit să obțină majoritatea. Hitler nu s-a mulțumit doar cu majoritatea.

Acesta își dorea să adune două treimi din Parlament pentru a putea supune la vot și trece prin Reichstag, așa numitul „Ermächtigungsgesetz”( n.r. în traducere liberă „Act de activare”), un act care îi dădea cancelarului german, adică Hitler, libertatea de a da legi direct prin intermediul decretelor, fără aprobarea Parlamentului. Asta însemna puterea supremă pentru Hitler și transformarea țării într-un stat nazist. Cu ajutorul șantajului și al intimidărilor, mai ales pe fondul incendiului de la Reichstag, Hitler obține sprijinul partidelor de centru, dar și a unor formațiuni politice controlate de clasa de mijloc. Extrema dreaptă a obținea, în sfârșit, cele două treimi necesare. Actul a trecut de Reichstag iar Hitler devenise dictatorul Germaniei.

Un eveniment controversat

Deși Van der Lubbe și comuniștii germani au fost considerați vinovații pentru producerea incendiului de la Reichstag, evenimentul a fost încărcat de controverse. De exemplu, Walter Gempp, șeful Departamentului de Pompieri din Berlin, a mărturisit, după ce a participat personal la stingerea incendiului, că evenimentul a fost anunțat cu întârziere și că ar fi fost împiedicat să acționeze cu toate resursele pentru stingerea focului.

Tocmai de aceea, Gempp a sugerat că naziștii ar fi fost implicați, de fapt, în producerea incendiului. Tocmai pentru a da vina pe comuniști și mai ales pentru a-l determina pe Hindenburg să introducă starea de urgență. Pentru aceste dezvăluiri, Gempp a fost dat afară din funcție iar, mai târziu, în 1937 a fost arestat. În pușcărie a fost ștrangulat.