Eveniment astronomic rar: doi asteroizi mari trec pe lângă Pământ la doar 42 de ore distanță. Când se întâmplă acest lucru

Eveniment astronomic rar: doi asteroizi mari trec pe lângă Pământ la doar 42 de ore distanță. Când se întâmplă acest lucru

Doi asteroizi de mari dimensiuni vor trece pe lângă Pământ în această săptămână, un eveniment rar, perfect sincronizat cu celebrarea Zilei Asteroizilor din acest an.

Asteroidul 2024 MK va trece pe lângă Pământ. Foto ESA

Asteroidul 2024 MK va trece pe lângă Pământ. Foto ESA

Niciunul dintre cele două corpuri cereşti nu prezintă vreun risc pentru planeta noastră, dar unul dintre ei a fost descoperit abia acum o săptămână, şi, spun experţii, acest lucru înseamnă că este necesar să îmbunătățim capacitatea de a detecta obiectele potențial periculoase din vecinătatea noastră cosmică.

Asteroidul descoperit pe 16 iunie 2024 a primit numele 2024 MK, are dimensiuni cuprinse între 120 și 260 m și va zbura pe lângă Pământ pe 29 iunie, îcjiar în ziua în care se sîrbîtoreşte Zilei Asteroidului, potrivit Phys.org .

Pentru un obiect apropiat de Pământ (NEO), 2024 MK este mare și va trece la mai puțin de 290. 000 km de suprafața Pământului, aproximativ 75% din distanța dintre Pământ și Lună.

„Nu există niciun risc ca 2024 MK să lovească Pământul. Cu toate acestea, un asteroid de această dimensiune ar provoca pagube considerabile dacă ar avea loc un impact, astfel încât descoperirea sa cu doar o săptămână înainte de a trece pe lângă planeta noastră evidențiază necesitatea continuă de a îmbunătăți capacitatea de a detecta și monitoriza obiectele din apropierea Pământului (NEO ) potențial periculoase”, au declarat specialiştii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Datorită mărimii și faptului că trece relativ aproape de Pământ, 2024 MK va putea fi observat pe 29 iunie pe cer senin, cu ajutorul unui telescop mic sau al unui binoclu.

Cel de-al doila asteroid identificat de experţi şi numit (415029) 2011 UL21 este şi mai mare. Cu un diametru de 2.310 m, acest asteroid este mai mare decât 99% din toate obiectele cunoscute apropiate de Pământ. Cu toate acestea, nu se va apropia nici pe departe atât de mult de Pământ. În punctul său cel mai apropiat, pe 27 iunie, va fi de 17 ori mai departe decât Luna.

Date privind asteroidul (415029) 2011 UL21. Foto ESA

Date privind asteroidul (415029) 2011 UL21. Foto ESA

Orbita acestui asteroid în jurul Soarelui este puternic înclinată, ceea ce este neobișnuit pentru un obiect atât de mare, ştiut fiind faptul că majoritatea obiectelor mari din sistemul solar, inclusiv planetele și asteroizii, orbitează în jurul Soarelui în sau aproape de planul ecuatorial.

Orbita neobişnuită a acestui asteroid ar putea fi rezultatul interacțiunilor gravitaționale cu o planetă mare, precum Jupite r. Jupiter poate devia spre Pământ asteroizi care anterior erau în siguranță, astfel încât înțelegerea acestui proces este importantă.

Ziua asteroidului 2024

Craterele de impact care marchează suprafața Pământului sunt o dovadă a modului în care asteroizii au influențat istoria și dezvoltarea planetei noastre.

Ziua Asteroidului, aprobată de ONU, comemorează cea mai puternică lovitură de asteroid cunoscută şi consemnată, explozia aeriană din 1908 deasupra orașului Tunguska din Siberia, în mare parte pustiu, care a doborât aproximativ 80 de milioane de copaci.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”