Evelin Banev, „regele cocainei” din Bulgaria, s-a predat la Sofia. Traficantul are o condamnare și în România VIDEO

Evelin Banev, „regele cocainei” din Bulgaria, s-a predat la Sofia. Traficantul are o condamnare și în România VIDEO

Evelin Banev, un traficant notoriu de droguri, alias „Brendo”, s-a predat în cursul dimineții de luni, 24 iunie, autorităților, a transmis Ministerul bulgar de Interne, relatează AFP, conform Agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din capitala Bulgariei, a informat un purtător de cuvânt al Ministerului bulgar.

Individul a fost surprins în timp ce se îndrepta spre intrarea penitenciarului din Sofia. El era însoțit de avocatul său Petar Zafirov, conform unor imagini făcute publice pe Facebook de site-ul de știri flagman.bg.

Banev se predă pentru a executa pedeapsa pronunţată împotriva lui", a declarat avocatul traficantului de droguri.

Evelin Banev

Banev a fost condamnat și în România. Foto Captură video YouTube

„Brendo” are mai multe condamnări la activ. În anul 2013, în Bulgaria, a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru că a făcut parte dintr-o rețea de spălare de bani. Cinci ani mai târziu, sentința a fost redusă la șase ani de către Curtea Supremă a Bulgariei. Acesta nu a stat nici măcar o zi după gratii, profitând de o punere în libertate pentru a pleca din Bulgaria.

Ba mai mult, deși a fost arestat în luna septembrie a anului 2021 în Ucraina , traficantului de droguri i-a fost redată libertatea în scurt timp de autoritățile acestei țări a cărei cetățenie o căpătase. Din acel moment, nu s-a mai știut nimic de el.

În plus, în anul 2017, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în Italia, fiind găsit vinovat de aducerea a 40 de tone de cocaină din America Latină în folosul grupării Ndrangheta, între 2004 și 2007.

Pe lângă celelalte pedepse, Banev a fost condamnat inclusiv în România la 10 ani şi 6 luni închisoare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”