Evaluarea Națională 2023. Mai puțini prezenți la Română decât înscriși

Evaluarea Națională 2023. Mai puțini prezenți la Română decât înscriși

Ministerul Educației a publicat datele prezenței la prima probă scrisă a examenului de Evaluare Națională de anul acesta. Astfel, au fost prezenți 154.500 de absolvenți, din peste 161.500, înscriși.

Foto: Ora de Sibiu

Foto: Ora de Sibiu

Prima probă scrisă - Limba și literatura română - din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2023) s-a desfășurat astăzi, 19 iunie, fără incidente, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Potrivit aceleiași surse, s-au prezentat 154.600 de absolvenți ai clasei a VIII-a din totalul celor înscriși, rezultând o rată de participare de 95,63%. 7.052 de absolvenți au absentat de la această probă. S-au înregistrat două eliminări din cauza unor tentative de fraudă, lucrările elevilor aflați în această situație fiind notate cu 1 (unu).

Comparativ cu nivelul de participare consemnat la proba de Limba și literatura română din sesiunea 2022 (148.888 de elevi prezenți dintr-un total de 155.561 de înscriși), în acest an se constată o creștere cu peste 5.000 de participanți (154.600 de absolvenți din totalul de 161.654 de înscriși).

A doua probă scrisă (Matematică) va avea loc miercuri, 21 iunie, urmată joi, 22 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă).

Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe site.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul anterior menționat, respectându-se prevederile GDPR. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la probă susținută astăzi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!