Eurovision 2023. Suedia, marea favorită, a câștigat trofeul VIDEO

Eurovision 2023. Suedia, marea favorită, a câștigat trofeul VIDEO

Loreen, reprezentanta Suediei la Eurovision 2023, marea favorită, a confirmat predicțiile și a câștigat competiția muzicală. Pe locul al doilea s-a clasat Finlanda, iar pe poziția a treia Israel.

26 de țări au luptat în finala Eurovision Song Contest 2023 pentru marele trofeu, dar Suedia a câștigat concursul, în urma votului cumulat al juriilor de specialitate și al publicului. Este a doua oară când Loreen câștigă trofeul pentru Suedia, după victoria din 2012, cu piesa „Euphoria“, unul dintre cele mai mari hituri lansate în in istoria concursului.

Loreen, reprezentanta Suediei, a câștigat Eurovision 2023 FOTO Profimedia

Loreen, reprezentanta Suediei, a câștigat Eurovision 2023 FOTO Profimedia

Loreen a fost marea favorită din acest an încă de acum câteva luni, când a câștigat Selecția Naționala din Suedia, Melodifestivalen. Cântăreața a câștigat ESC 2023 cu piesa „Tattoo“.

Spre deosebire de alți ani, când țara noastră acorda punctaj maxim Moldovei, în acest an a acordat 12 puncte Italiei, la votul juriului de specialitate.

Punctaj Romania Eurovision 2023 jpg

Cele 26 de țări care au participat în finala Eurovision 2023 au fost: Austria, Portugalia, Elveţia, Polonia, Serbia, Franţa, Cipru, Spania, Suedia, Albania, Italia, Estonia, Finlanda, Cehia, Australia, Belgia, Armenia, Moldova, Ucraina, Norvegia, Germania, Lituania, Israel, Slovenia, Croaţia şi Marea Britanie.

37 de țări s-au înscris la concursul Eurovision 2023: 15 dintre ele au participat în prima semifinală (9 mai), 16 în cea de-a doua semifinală (11 mai), iar 6 sunt calificate direct în marea finală (13 mai). Din fiecare semifinală s-au calificat primele 10 clasate, în urma punctajelor obţinute de la telespectatori.

În fiecare an, în finala Eurovision Song Contest sunt calificate direct cele cinci state mari plătitoare, care contribuie anual cu sume importante la bugetul concursului (Franța, Marea Britanie, Italia, Spania și Germania), plus țara care a câștigat competiția în anul precedent, respectiv Ucraina. Concursul are loc la Liverpool, în Marea Britanie, țară care a organizat ediția din acest an în numele Ucrainei.

Cum s-a votat în finala Eurovision 2023

În marea finală, juriile din toate cele 37 de ţări intrate în concurs (semifinala 1 și 2, plus țările calificate direct în finală) au alocat puncte de la 1 la 8, apoi 10 şi 12 puncte, excluzând propria ţară. Fiecare juriu național a fost format din 5 membri cu un background solid în muzică, potrivit site-ului oficial al concursului.

De asemenea, publicul din toate cele 37 de țări participante în acest an a putut vota în marea finală, iar voturile au fost folosite pentru a aloca aceeaşi scară de puncte.

La aceste voturi s-a adaugat şi votul online dat de Rest of the World. Acesta din urmă reprezintă o noutate a Regulamentului din acest an, prin care se oferă posibilitatea ca fanii aflați în țări neparticipante la Eurovision 2023 să poată vota prin aplicația www.esc.vote . Aceste voturi au fost, la rândul lor, convertite în puncte (1 – 8, 10 și 12).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”