Eurovision 2023. Semifinala 1: care sunt primele 10 finaliste | VIDEO LIVE
15 țări luptă pentru un loc în marea finală a competiției muzicale, dar numai 10 merg mai departe, în urma votului publicului.
Prima semifinală Eurovision 2023 se desfășoară la Liverpool, în Marea Britanie , țară care organizează ediția din acest an în numele Ucrainei.
Norvegia, Malta, Serbia, Letonia, Portugalia, Irlanda, Croaţia, Elveţia, Israel, Moldova, Suedia, Azerbaijan, Cehia, Olanda şi Finlanda sunt țările care intră în această seară în concursul Eurovision 2023.
Loreen (Suedia) este considerată marea favorită la Eurovision 2023 FOTO Profimedia
Reprezentanții celor 10 țări care se vor califica în finală vor fi desemnați exclusiv prin votul publicului.
În afară de telespectatorii din țările participante în semifinală (care pot vota pentru orice alt concurent în afară de cel din țara lor), în semifinala 1 votează și fanii Eurovision din Franţa, Germania şi Italia, aceste trei state fiind calificate direct în marea finală. La aceste voturi se adaugă şi votul online dat de Rest of the World. Acesta din urmă reprezintă o noutate a Regulamentului din acest an, prin care se oferă posibilitatea ca fanii aflați în țări neparticipante la Eurovision 2023 să poată vota prin aplicația www.esc.vote .
Marea favorită în această semifinală, dar și la câștigarea concursului, este Loreen, reprezentanta Suediei. Aceasta a mai câștigat trofeul în 2012, cu piesa „Euphoria“, iar în acest an este cel mai bine cotată la casele de pariuri .
Theodor Andrei , reprezentantul României, cu piesa „D.G.T. (Off and On)“ , va evolua în cea de-a doua semifinală, în data de 11 mai. El va intra în concurs cu numărul 3.
Semifinala 1 Eurovision 2023, ordinea intrării în concurs
1 Norvegia – Alessandra - Queen of Kings
2 Malta - The Busker - Dance
3 Serbia - Luke Black - Samo mi se spava
4 Letonia - Sudden Lights - Aija
5 Portugalia - Mimicat - Ai coracao
6 Irlanda - Wild Youth - We Are One
7 Croația - Let 3 - Mama SC!
8 Elveția - Remo Forrer - Watergun
9 Israel - Noa Kirel - Unicorn
10 Moldova - Pasha Parfeni -Soarele și luna
11 Suedia – Loreen - Tattoo
12 Azerbaidjan –TuralTuranX - Tell Me More
13 Cehia – Vesna - My Sister's Crown
14 Olanda - Mia Nicolai și Dion Cooper - Burning Daylight
15 Finlanda – Kaarija - Cha Cha Cha
Sursa: adevarul.ro