16 țări - Danemarca, Armenia, România, Estonia, Belgia, Cipru, Islanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Georgia, San Marino, Austria, Albania, Lituania și Australia - evoluează joi seara la Semifinala Eurovision Song Contest 2023 . Numai 10 dintre acestea se vor califica în marea finală din 13 mai.

Aproape 160 de milioane de oameni sunt așteptați să urmărească marea finală de sâmbătă, 13 mai, potrivit theconversation.com . Din 1956, de când vorbim despre acest concurs, când doar șapte țări au concurat într-un teatru din Elveția, Eurovision și-a crescut constant popularitatea, devenind astăzi unul dintre cele mai urmărite evenimente de divertisment din lume.

Procesul de a decide cine intră în competiție și cine iese, dar și regulile pentru cei care concurează, reprezintă o reflectare interesantă a dreptului internațional, arată sursa citată.

Participanții efectivi la Eurovision sunt radiodifuzorii de televiziune care sunt membri ai Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), o organizație internațională la care pot adera entități din întreaga zonă europeană de radiodifuziune, zonă care include Africa de Nord și Orientul Mijlociu. De exemplu, Israelul, de patru ori câștigător, a participat din 1973 pe această bază, la fel cum a participat și Marocul (o singură dată, în 1980, fără a mai reveni însă).

Reprezentanții Israelului la Eurovision 2023. FOTO Profimedia

Prezența la Eurovision depinde adesea și de constrângerile bugetare (din acest motiv Muntenegru și Macedonia de Nord lipsesc în acest an), de lipsa de interes național sau rezultatele în concursurile anterioare (Andorra, Monaco, Slovacia), de obiecțiile față de principiile de vot (exemplul Turciei) sau de zvonurile referitoare la nemulțumirea față de creșterea vizibilității LGBT+ în cadrul concursului (Ungaria).

În 2021 și 2022, radiodifuzorii din Belarus și Rusia au fost excluși din EBU și nu sunt eligibili pentru a participa. De asemenea, deși statutul de stat al Kosovo (care e dornic să participe) este recunoscut de majoritatea țărilor europene, acesta nu este membru cu drepturi depline al EBU (care presupune ca o țară să fie membră a Uniunii Internaționale de Telecomunicații, care, la rândul ei, necesită calitatea de membru al ONU, calitate pe care Kosovo nu o are încă).

Unele state sunt „mai egale” decât altele

La fel cum, în dreptul internațional, membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU au drept de veto, și la Eurovision unele state sunt „mai egale” decât altele.

Regulile Eurovision se aplică în mod diferit pentru Franța, Germania, Italia, Spania și Regatul Unit, cei mai mari contributori financiari ai concursului, care, împreună cu țara câștigătoare precedentă, se califică direct în finală.

Altfel spus, participanții acestor țări nu riscă să fie eliminați în semifinale.

Pare un avantaj nedrept, dar această propulsare în finală nu i-a ajutat pe Alvan și Ahez din Franța sau pe Malik Harris din Germania (2022), pe James Newman din Marea Britanie (2021), Jenrik din Germania sau Blas Canto din Spania (2021) să nu termine în coada clasamentului.

În mod eronat se consideră că Eurovision ar fi un produs al UE. Cei care sunt tentați să spună asta ar trebui să știe că primul Eurovision, organizat în 1956, a avut loc cu un an înaintea creării Comunității Economice Europene.

Un sistem internațional bazat pe reguli

Eurovision este considerat un exemplu referitor la cum funcționează regulile în cadrul parteneriatelor internaționale: unele sunt fixe și permanente, în timp ce altele au nevoie sau li se permite să evolueze, iar sancțiunile sunt uneori necesare și adesea dificil de decis, potrivit theconversation.com .

Consecința unei aluzii la Vladimir Putin

Neeligibilitatea cântecelor „politice" este, de exemplu, o regulă care dă uneori bătăi de cap EBU. În 2009, piesa We Don't Want to Put In a Georgiei nu a fost acceptată deoarece s-a considerat că făcea aluzie la premierul rus de atunci, Vladimir Putin, în condițiile în care o altă țară, Israel, înscrisese în concurs, cu doi ani înainte, o melodie subtilo despre liderul de atunci al Iranului.

„Rusia, la revedere"

Ucraina a câștigat, în 2016, cu un cântec intitulat 1944 (interpretat de formația Jamala), despre deportarea tătarilor din Crimeea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,.

O altă celebră formație ucraineană, Verka Serduchka, fusese acuzată anterior, în 2007, de delegația rusă că a cântat de fapt „Rusia, la revedere" în versurile cântecului „Dancing Lasha Tumbai” din 2007.

Anul acesta, cântecul Croației este cântat în croată, însă sensul unui cuvânt - „armagedonona" - repetat în melodia concurentă este ușor de ghicit. Austria abordează subiectul lipsei de reprezentare a femeilor în industria muzicală, iar exemplele pot continua.

În plus, este de necontestat că Eurovision a dus la vizibilitatea LGBT+ (un subiect politic foarte disputat în multe state din Europa) la ore de maximă audiență, mai ales prin intermediul reușitelor obținute de Dana International (Israel, 1998) și Conchita Wurst (Austria, 2004), arată theconversation.com/europe.

.