Eurovision 2019 Artişti din 41 de ţări au defilat pe covorul portocaliu în deschiderea oficială a concursului

Eurovision 2019 Artişti din 41 de ţări au defilat pe covorul portocaliu în deschiderea oficială a concursului

Concurenţi din 41 de ţări au defilat duminică pe covorul portocaliu în centrul oraşului Tel Aviv, în cadrul ceremoniei de deschidere a concursului Eurovision 2019, relatează luni Reuters şi dpa.

Evenimentul a fost organizat în Piaţa Habima, unde se află Teatrul Naţional şi Filarmonica din Israel, însă, în loc de un covor roşu, concurenţii au defilat pe unul de culoare portocalie - cea a logo-ului principalului sponsor al concursului, compania MyHeritage.

Semifinalele celei de-a 64-a ediţii a concursului Eurovision se vor desfăşura marţi, 14 mai, şi joi, 16 mai, în nordul Tel Aviv, înaintea marii finale de sâmbătă, 18 mai.

Foto: (c) Amir Cohen/REUTERS


Reprezentanta României, Ester Peony, va urca pe scenă în a doua semifinală, cu melodia "On a Sunday".

"Toată lumea este încântată în echipa mea. Sunt foarte fericită să fiu aici", a declarat cântăreaţa cipriotă Tamta, primul artist care a păşit pe covorul portocaliu, flancată de fotografi şi jurnalişti.

Pentru a asigura securitatea în Tel Aviv pe durata desfăşurării concursului, 12-18 mai, Israelul a desfăşurat circa 8.000 de poliţişti.

Este prima dată când concursul Eurovision este organizat la Tel Aviv, deşi evenimentul a mai avut loc de două ori la Ierusalim. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen