Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din PMP

Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din PMP

Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din Partidul Mișcarea Populară (PMP) în urma unor acțiuni "care au lezat statutul Partidului Mișcarea Populară", a anunțat sâmbătă deputatul Clement Negruț, secretar general al PMP, la ședința Colegiului Național, susținută la Băile Tușnad, județul Harghita.

"Propunerea de excludere este strict legată de activitatea și acțiunile care au lezat statutul Partidului Mișcarea Populară, drept pentru care am luat în discuție abaterile disciplinare ale domnului Cristian Preda și a propus Consiliului Național excluderea", a afirmat deputatul Clement Negruț.

Vicepreședintele PMP Cristian Preda a solicitat recent în Colegiul Național al partidului demiterea Elenei Udrea din fruntea PMP.

"Am fost singurul care am considerat că ea (n.r. — Elena Udrea) trebuie să fie demisă, ceilalți au considerat că, dimpotrivă, trebuie să-i pună o coroniță și să o pună și prezidențiabil. Iarăși, am fost împotriva acestei candidaturi", a susținut Preda.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?