Europarlamentare2019 Guvernul german supraveghează cu 'atenţie sporită' riscurile de ingerinţă rusă

Europarlamentare2019 Guvernul german supraveghează cu 'atenţie sporită' riscurile de ingerinţă rusă

Guvernul german a declarat luni că supraveghează cu 'atenţie sporită' riscurile de ingerinţă sau de campanii de dezinformare din partea Rusiei, odată cu apropierea alegerilor parlamentare europene de la sfârşitul lui mai, transmite AFP.

'Nu pot să vă informez aici despre cazuri concrete, dar o atenţie sporită cu privire la acest subiect este de o anumită vreme nu doar necesară, dar şi practicată, în Germania, ca şi la nivel european', a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert.

'Atenţia noastră sporită nu este lipsită de fundament', a adăugat el, precizând că 'urmărim cu atenţie activităţile pe internet ale diferitelor surse internaţionale, printre care se numără şi Rusia'.

Potrivit AFP, purtătorul de cuvânt al cancelarului a reacţionat la informaţiile de presă privind influenţa pe care ar exercita-o Rusia asupra anumitor mişcări politice din Germania, în cauză fiind în special partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), principala formaţiune de opoziţie în Bundestag.

Şi comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova, a atenţionat, în presa germană de luni, în legătură cu numeroasele campanii de dezinformare strategică : 'Nu trebuie să permitem ca rezultatele alegerilor să fie falsificate din cauza manipulărilor în niciunul din statele membre', a declarat ea într-un interviu.

La rândul său, şeful diplomaţiei lituaniene, Linas Linkevicius, a declarat, pentru grupul de presă regional german RND, că 'Europa trebuie să fie în gardă, alegerile europene sunt un test pentru a vedea dacă mecanismele de apărare împotriva influenţei ruse funcţionează'.

'Nu trebuie să fim naivi: Moscova încearcă să creeze o stare permanentă de instabilitate în Uniunea Europeană şi să o exploateze pentru interesele proprii', a adăugat el.

În campania pentru alegerile parlamentare din 2017, Germania şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea legată de tentativele ruse de a influenţa scena politică din această ţară.

Premierul rus Dmitri Medvedev a calificat în martie aceste temeri drept 'paranoia aberantă'.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”