Europa, în incertitudine după retragerea SUA din tratatul INF (AFP)

Europa, în incertitudine după retragerea SUA din tratatul INF (AFP)

Uniunea Europeană se pregăteşte să intre într-o perioadă de nesiguranţă pentru securitatea sa, odată cu decizia Statelor Unite de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, pe motivul încălcărilor acestuia de către Moscova, relatează vineri AFP.

"Tratatul INF a fost încălcat de către Rusia şi apelurile lansate în ultimele 60 de zile pentru mai multă transparenţă şi mai multe informaţii nu au dus la nimic", a declarat şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, vineri, la Bucureşti, unde a participat de la o reuniune informală cu omologii săi din UE.

Heiko Maas a efectuat vizite la Moscova şi Washington în ultimele săptămâni în încercarea de a salva tratatul care interzice rachetele cu o rază de acţiune de 500 până la 5.500 de kilometri.

Subiectul a fost abordat la Bucureşti, având în vedere că sâmbătă expiră termenul limită impus Rusiei de către SUA de a renunţa la noul său sistem de rachete care, potrivit occidentalilor, încalcă tratatul.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a venit joi la Bucureşti, a declarat că decizia SUA marchează începutul unui proces. "Din 2 februarie, americanii vor iniţia procedura de retragere şi aceasta va dura 6 luni, ceea ce oferă Rusiei ocazia de a se conforma obligaţiilor sale", a spus el. "Rusia are încă timp să se conformeze obligaţiilor contractuale", a dat asigurări Jens Stoltenberg.

La sfârşitul anilor '80, tratatul INF a pus capăt crizei rachetelor declanşată de desfăşurarea unor rachete sovietice SS-20 cu focoase nucleare care puteau lovi capitalele europene.

Statele Unite ale Americii au anunţat oficial vineri că se retrag din tratatul INF, semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord.

Luna trecută, Washingtonul a dat Moscovei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma tratatului, cerând distrugerea unei noi rachete ruseşti şi avertizând că în caz contrar la 2 februarie va declanşa procedura de retragere din acord. Washingtonul şi NATO consideră că racheta rusească Novator 9M729, capabilă să transporte focoase nucleare, încalcă prevederile INF.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”