Europa, 2024... Poşeta ministrului de stat britanic însărcinat cu Poliţia, furată la o conferinţă a şefilor poliţiei

Europa, 2024... Poşeta ministrului de stat britanic însărcinat cu Poliţia, furată la o conferinţă a şefilor poliţiei

În timpul unei reuniuni a şefilor poliţiei din centrul Angliei, ministrului britanic al Poliţiei şi combaterii infracţionalităţii, Diana Johnson, i-a fost furată poşeta.

Diana Johnson. FOTO Facebook Police Remembrance Trust

Diana Johnson. FOTO Facebook Police Remembrance Trust

Reuniunea a avut loc marți, iar furtul s-a produs în timp ce ministrul a vorbit despre problema în creştere a furturilor, inclusiv din magazine, a afirmat, joi, un oficial guvernamental, potrivit Reuters, citată de Agerpres .

Un poliţist de rang înalt a spus că sistemul de justiţie penală este distrus.

Oficialul citat de Reuters a afirmat că Dianei Johnson i s-au furat bunurile personale la conferinţă, însă nu a fost identificat niciun risc de securitate.

Ironia sorții: Ce mesaj transmitea Diana Johnson când a rămas fără poșetă

În discursul său, ministrul a declarat că Marea Britanie a fost „cuprinsă de o epidemie de comportament antisocial, tâlhărie şi furt din magazine”.

Ministerul de Interne a refuzat să comenteze incidentul, iar poliţia din comitatul Warwickshire a declarat că anchetează o plângere privind furtul unei poşete la hotelul unde a avut loc conferinţa.

Numărul furturilor a crescut cu peste 150% în ultimul an

Guvernul britanic s-a angajat recent să combată furturile de telefoane mobile după ce numărul incidentelor de acest fel a crescut cu peste 150% în ultimul an, potrivit dpa.

Potrivit estimărilor, 78.000 de persoane au rămas fără telefoane sau genţi pe străzile din Marea Britanie în perioada aprilie 2023-martie 2024, după ce au fost atacate de hoți.

Este vorba despre o creştere cu 153% faţă de cele 31.000 de incidente similare în intervalul de un an de până în martie 2023.

Peste 80% din anchetele poliţiștilor britanici se închid fără să fie găsit vreun suspect

Potrivit analizei Ministerului de Interne, în ultimele 12 luni au avut loc peste 200 de incidente zilnic în Anglia şi Ţara Galilor.

Numai 0,8% de cazuri de „furt de la persoane” s-au soldat cu dosare penale, iar 81,9% din anchetele poliţiei au fost închise fără să fie găsit vreun suspect.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!