Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, investigat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei - presă

Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, investigat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei - presă

Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că a cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei, potrivit ziarului Magyar Nemzet.

Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, investigat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei (Imagine: www.europarl.europa.eu)

Un purtător de cuvânt al Biroului, Geza Fazekas, a declarat pentru ziar, citând surse anonime, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a întocmit un dosar pe numele deputatului european Bela Kovacs pentru spionarea instituţiilor europene.

Kovacs este acuzat de faptul că ar conspira împreună cu diplomaţi din Rusia, călătorind la Moscova lunar.

Soţia sa are dublă cetăţenie ruso-austraică şi ar fi lucrat pentru KGB, potrivit ziarului.

Biroul Central al Procurorului-şef a demarat o investigaţie cu privire la comiterea unor infracţiuni pasibile de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între doi şi opt ani, a precizat Fazekas.

El a adăugat că acest caz este "clasificat" şi nu poate dezvălui informaţii suplimentare.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen