Eurobarometru: 70% dintre români percep situaţia economiei drept ''proastă''
Nu mai puţin de 70% dintre români consideră drept ''proastă'' situaţia economiei din România, în creştere cu şapte procente faţă de toamna anului trecut, indică ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, dar bulgarii (82%), francezii (76%), italienii (89%), spaniolii (88%) sau grecii (91%) sunt chiar mai nemulţumiţi.
În acelaşi timp însă, potrivit sondajului efectuat în iulie şi august 2020 pe un eşantion de 1.112 de respondenţi, 60% dintre români percep drept "bună" situaţia financiară a gospodăriei lor, iar 39% o consideră "proastă", mult mai mulţi decât media UE (28%).
În ceea ce priveşte situaţia locului de muncă, 46% dintre români o percep drept "bună" şi 30% drept "rea".
Potrivit sondajului, 44% dintre români (49% media UE) se aşteptau ca situaţia economică a ţării să fie mai proastă peste 12 luni, iar 23% anticipau că va fi mai bună. De asemenea, 44% dintre români cred că situaţia şomajului va fi mai proastă peste 12 luni (47% media UE), iar 26% cred că situaţia propriului loc de muncă va fi mai proastă într-un an (dublu faţă de media UE).
Pe de altă parte, românii sunt mai optimişti decât media UE în privinţa perspectivelor economice ale UE, 26% estimând că situaţia economică a blocului comunitar va fi mai bună în vara anului viitor (16% media UE).
Românii consideră că principalele probleme cu care se confruntă ţara în acest moment sunt sănătatea (40%), situaţia economică (31%) şi creşterea preţurilor/inflaţia/costul vieţii (28%). Românii văd sănătatea drept principala problemă cu care se confruntă şi UE (31%), la care se adaugă situaţia economică (25%) şi imigraţia (19%).
Nu mai puţin de 54% dintre români au încredere în UE (faţă de 43% media UE), iar 38% sunt înclinaţi să nu aibă încredere (faţă de 48% media UE).
34% dintre români tind să aibă încredere în guvern şi 27% în parlament, proporţii mai mici decât media UE, de 40% şi respectiv 36%. În acelaşi timp, 61% dintre români au tendinţa să nu aibă încredere în guvern şi 66% să nu aibă încredere în parlament.
La modul general, românii au o imagine mult mai bună despre UE decât concetăţenii lor comunitari şi sunt mult mai optimişti în privinţa viitorului Uniunii. Astfel, 51% dintre români au o imagine pozitivă despre UE, faţă de 40% media UE, 37% au o imagine neutră, iar 11% o imagine negativă (19% media UE).
La fel, 71% dintre români sunt optimişti în privinţa viitorului UE, faţă de 60% în medie în blocul comunitar, şi numai 28% pesimişti, faţă de 38% media UE, deşi această proporţie este în creştere cu două puncte procentuale în România faţă de precedentul Eurobarometru.
În plus, în acest Eurobarometru se remarcă faptul că 61% dintre români sunt pentru extinderea UE în următorii ani, faţă de numai 44% media UE.
Apoi, 68% dintre respondenţi au spus că se simt cetăţeni ai UE, faţă de 70% media UE, iar 73% spun că le-ar plăcea să ştie mai multe despre drepturile lor ca cetăţeni ai blocului comunitar.
Întrebaţi când îşi va reveni economia ţării lor după coronavirus, 31% au răspuns în 2023 sau mai târziu, 25% în 2022, 20% în 2021, 10% înainte de sfârşitul lui 2020 şi 11% niciodată. Din acest punct de vedere, în UE răspunsurile au fost: 42% în 2023 sau mai târziu, 29% în 2022, 17% în 2021, 3% înainte de sfârşitul lui 2020 şi 7% niciodată.
În ceea ce priveşte dificultăţile pe care le-au avut în a se acomoda cu restricţiile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, 35% au răspuns că a fost o experienţă cu care le-a fost atât uşor, cât şi greu să se acomodeze, 25% au spus că le-a fost destul de uşor, 24% au estimat că le-a fost destul de greu, iar 9% chiar foarte greu. AGERPRES