Euro 2024, tabloul optimilor: traseul României până în sferturi arată promițător

Euro 2024, tabloul optimilor: traseul României până în sferturi arată promițător

După 12 zile de fotbal de bună calitate, faza grupelor de la Euro 2024 s-a încheiat. Au fost 24 de naționale la start dintre care opt pleacă acum acasă. Echipele eliminate sunt Ungaria și Scoția (grupa A), Croația și Albania (grupa B), Serbia (grupa C), Polonia (grupa D), Ucraina (grupa E), Cehia (grupa F).

Nicolae Stanciu. FOTO: Arhiva Adevărul

Nicolae Stanciu. FOTO: Arhiva Adevărul

Au avansat, în optimi, de pe locurile 1: Germania, Spania, Anglia, Austria, România și Portugalia. Așadar, se poate vedea că tricolorii se află printre granzii continentului.

Urmează lista naționalelor calificate de pe locurile secunde: Elveția, Italia, Danemarca, Franța, Belgia, Turcia.

În fine, cele patru naționale care s-au „strecurat“ în optimi de pe locurile 3 sunt: Țările de Jos, Slovacia, Slovenia și Georgia. De remarcat că ultima națională a reușit această performanță fantastică la prima ei participare la un turneu final, indiferent că vorbim despre Mondiale sau Europene!

Acum, când avem tabloul optimilor, știm și program meciurilor din această fază:

29 iunie (Berlin, 19.00): Elveția – Italia

29 iunie (Dortmund, 22.00): Germania – Danemarca

30 iunie (Gelsenkirchen, 19.00): Anglia – Slovacia

30 iunie (Koln, 22.00): Spania – Georgia

1 iulie (Frankfurt, 19.00): Franța – Belgia

1 iulie (Frankfurt, 22.00): Portugalia – Slovenia

2 iulie (Munchen, 19.00): România – Olanda

2 iulie (Leipzig, 22.00): Austria – Turcia

România, culoar bun la Euro 2024

Dacă tricolorii vor trece de Olanda în optimile Euro 2024, atunci ai noștri vor întâlni învingătoarea meciului Austria – Turcia, în sferturi. Această confruntare din sferturi va avea loc, pe 6 iulie, la Berlin, de la ora 22.00.

Mai departe, în semifinale, pe 10 iulie, la Dortmund, putem da de una dintre Anglia, Italia, Elveția sau Slovacia.

Euro 2024, clasamentele finale

Grupa A

1. Germania 3 2 1 0 8-2 7

2. Elveția 3 1 2 0 5-3 5

3. Ungaria 3 1 0 2 2-5 3

4. Scoția 3 0 1 2 2-7 1

Grupa B

1. Spania 3 3 0 0 5-0 9

2. Italia 3 1 1 1 3-3 4

3. Croația 3 0 2 1 3-6 2

4. Albania 3 0 1 2 3-5 1

Grupa C

1. Anglia 3 1 2 0 2-1 5

2. Danemarca 3 0 3 0 2-2 3

3. Slovenia 3 0 3 0 2-2 3

4. Serbia 3 0 2 1 1-2 2

Grupa D

1. Austria 3 2 0 1 6-4 6

2. Franța 3 1 2 0 2-1 5

3. Țările de Jos 3 1 1 1 4-4 4

4. Polonia 3 0 1 2 3-6 1

Grupa E

1. România 3 1 1 1 4-3 4

2. Belgia 3 1 1 1 2-1 4

3. Slovacia 3 1 1 1 3-3 4

4. Ucraina 3 1 1 1 2-4 4

Grupa F

1. Portugalia 3 2 0 1 5-3 6

2. Turcia 3 2 0 1 5-5 6

3. Georgia 3 1 1 1 4-4 4

4. Cehia 3 0 1 2 3-5 1

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…