EURO 2023 U21. Presa spaniolă, necruțătoare cu România. Prea slabi ca să-și facă o idee despre jocul lor

EURO 2023 U21. Presa spaniolă, necruțătoare cu România. Prea slabi ca să-și facă o idee despre jocul lor

România găzduiește Campionatul European U21 și a avut neșansa să debuteze contra celei mai bune echipe din lume la nivel de tineret, Spania (0-3). Totuși, evoluția ”tricolorilor” a fost sub așteptări, lucru remarcat și de presa iberică.

Alexandru Iștfan, sigur împotriva spaniolilor. Foto Sportpictures

Alexandru Iștfan, sigur împotriva spaniolilor. Foto Sportpictures

Jurnaliștii din Madrid au fost necruțători cu elevii lui Emil Săndoi, mergând până la a spune că nu și-au dat seama de potențialul echipei lor din cauză că a întâlnit un adversar prea slab . Spania este favorită la câștigarea Euro 2023 U21, având au cinci titluri continentale în palmares (1986, 1998, 2011, 2013, 2019), și alte trei finale (1984, 1996, 2017) la nivel de tineret.

"Spania a debutat cu o victorie zdrobitoare, care confirmă statutul de mare favorită la Campionatul European. Este adevărat că slăbiciunile evidente ale adversarilor au făcut misiunea mai ușoară pentru Spania.

România, abordare timidă

La Rojita va trebui judecată cu adevărat împotriva unei echipe mai puternice, dar sentimentul după meciul de debut este unul pozitiv și încurajator. Trebuie subliniată evoluția stelară a lui Rodri, care a meritat premiul pentru cel mai bun jucător al partidei.

Cel mai important argument fotbalistic al României a fost că este co-organizatoare a acestui Campionat European, alături de Georgia. Spania a avut inițiativa pe toată durata partidei și a fost imposibil de surprins de către echipa României.

România a avut o abordare timidă și nu a pus probleme decât la câteva faze fixe. Popescu (n.r. - Octavian) și Munteanu (n.r. - Louis) au semănat cu legendarii jucători români doar prin numele lor", a scris Marca.

Diferență enormă din punct de vedere tehnic

Cei de la AS au mers pe aceeași idee, cu România U21 foarte slabă: "La Rojita a început Campionatul European U21 în forță, grație unui joc perfect pe benzi. Victor Gomez și Miranda au fost de neoprit. A fost evidentă diferența dintre cele două echipe, în special din punct de vedere tehnic.

Fundașul stânga Borza, în vârstă de 17 ani, a fost clar depășit, iar Rodri a făcut tot ce a vrut, fiind desemnat omul meciului. Este adevărat că România a jucat pe placul Spaniei, după ce a cedat inițiativa încă din start. Un debut care îi dă aripi echipei Spaniei", a scris AS.

Louis Munteanu, campion cu Farul, n-a mișcat în fața ibericilor. Foto Alex Nicodim

Louis Munteanu, campion cu Farul, n-a mișcat în fața ibericilor. Foto Alex Nicodim

Cotidianul Sport a notat că Spania U21 mai putea marca în poarta naționalei noastre: "La Rojita a spulberat România, echipa gazdă. Ziua slabă a lui Abel Ruiz a limitat proporțiile scorului. Echipa Spaniei a dominat de la început, iar adversarii s-au scufundat după seria de pase a Spaniei. România nu a pus în pericol poarta lui Arnau Tenas, iar victoria Spaniei a fost una confortabilă. Spania este liderul grupei, la egalitate de puncte cu Ucraina", a fost cronica publicației Sport.

În celălalt meci din grupa României, Ucraina a trecut de Croaţia cu 2-0, miercuri seara, pe Stadionul Giuleşti. Următoarea partidă a ”tricolorilor” are loc sâmbătă (ora 19.00, stadionul Steaua, în direct la TVR 1), contra Ucrainei. Elevii lui Emil Săndoi au nevoie de victorie pentru a spera la fazele superioare ale Euro 2023 U21.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...