EURO 2023 U21: Debut cu stângul pentru România, în fața Spaniei. Avalanșa de ocazii pierdute din prima repriză s-a răzbunat

EURO 2023 U21: Debut cu stângul pentru România, în fața Spaniei. Avalanșa de ocazii pierdute din prima repriză s-a răzbunat

Selecţionata României a fost învinsă de selecţionata Spaniei cu scorul de 3-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, în primul său meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia (România a găzduit meciul de deschidere, în timp ce Georgia va găzdui finala).

Foto: sportpictures.eu

Foto: sportpictures.eu

Spania, una dintre favoritele la câştigarea trofeului, s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Alex Baena (56), Juan Miranda (62) şi Sergio Gomez (90+5). Ibericii au cinci titluri continentale în palmares (1986, 1998, 2011, 2013, 2019), dar au jucat şi alte trei finale (1984, 1996, 2017).

România a început destul de agresiv şi a reuşit să menţină un echilibru în joc, având chiar câteva încercări ofensive, şuturi de la distanţă expediate de Albu (5) şi Munteanu (21), imprecise însă.

Spania şi-a creat prima oportunitate clară în min. 22, când Sancet a pătruns în careu, iar şutul său a fost deviat de Pitu în plasa laterală. Alex Baena (28) a şutat de la circa 24 de metri, puţin pe lângă poartă. Sergio Gomez (31) a trimis cu capul peste poartă.

În min. 34, la o ieşire hazardată a portarului Popa, Racoviţan a reuşit să blocheze salvator şutul lui Abel Ruiz. Rodri (40) a ratat de puţin vinclul cu un şut la colţul lung. Blanco (43) a fost şi el foarte aproape de deschiderea scorului, dar cea mai mare ocazie a fost irosită de Abel Ruiz (44), care nu a reuşit să reia în plasă din câţiva metri.

Ultima situaţie a primei reprize a fost o lovitură liberă executată de Octavian Popescu (45+2), de la circa 22 de metri, peste poartă, însă.

Spania a avut o posesie covârşitoare în prima repriză, 77%, dar un singur şut pe spaţiul porţii.

La reluare, Sancet (52) a ratat din poziţie centrală, după care Spania a deschis scorul: Alex Baena (56), jucătorul echipei Villarreal, a reluat simplu în poartă centrarea lui Victor Gomez. Spania şi-a dublat avantajul la scurt timp, Juan Miranda (62) trimiţând în plasă după o pasă de la Sergio Gomez, încheind o acţiune frumoasă de atac a ibericilor.

Foto: sportpictures.eu

Foto: sportpictures.eu

Popa a avut şi el două intervenţii bune, la şutul centrare al lui Sergio Gomez (67) şi la mingea trimisă de Abel Ruiz (76). Tricolorii a încercat să construiască mai mult, dar jocul nu s-a legat decât rareori. Markovic a avut o poziţie bună în marginea careului adversar, dar a şutat complet greşit (79).

Oroz a ratat o mare situaţie (79), fiind blocat de Racoviţan. Spania a trecut pe lângă golul al treilea în min. 83, când Mihai Popa a respins în bară şutul lui Oroz, iar Racoviţan a degajat mingea care s-a plimbat pe linia porţii.

Foto: sportpictures.eu

Foto: sportpictures.eu

Oaspeţii au reuşit să înscrie golul trei la ultima fază a meciului, prin Sergio Gomez (90+5), din lovitură liberă, şutul său fiind deviat de Ţicu şi l-a păcălit astfel pe portarul Popa.

Cele două echipe s-au întâlnit şi pe 23 septembrie anul trecut, Spania câştigând atunci cu scorul de 4-1 (2-0), într-un meci amical desfăşurat pe Cluj Arena.

Abel Ruiz Ortega (8, 18) şi Rodrigo Riquelme Reche (80, 90+1) au reuşit duble pentru Spania, în timp ce golul echipei României a fost semnat de Valentin Miculescu (85).

În celălalt meci din grupa României, Ucraina a dispus de Croaţia cu 2-0, miercuri seara, pe Stadionul Giuleşti.

Următoarele meciuri vor avea loc sâmbătă, România - Ucraina (Stadionul Steaua, ora 19:00) şi Spania - Croaţia (Stadionul Giuleşti, ora 21:45).

România - Spania 0-3 (0-0) Au marcat: Alex Baena (56), Juan Miranda (62), Sergio Gomez (90+5).Bucureşti, Stadionul Steaua: 21.227 spectatori Campionatul European Under-21 - Grupa B

Au evoluat echipele:

România: 12. Mihai Popa - 2. Alexandru Pantea, 4. Bogdan Racoviţan (căpitan), 14. Victor Dican, 15. Andrei Borza - 11. 6. Dragoş Albu - 19. Louis Munteanu (16. Adrian Mazilu, 72), 11. Alexandru Işfan (3. Valentin Ţicu, 85), 17. Alexi Pitu (5. Mihai Lixandru, 65), 18. Octavian Popescu (7. Claudiu Petrila, 65) - 21. Daniel Bîrligea (9. Jovan Markovic, 65). Selecţioner: Emil Săndoi. Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 23. Andrei Gorcea - 8. David Miculescu, 10. Alexandru Cîmpanu, 20. Andres Dumitrescu, 22. Vlad Pop.

Spania: 1. Arnau Tenas - 12. Arnau Martinez (2. Victor Gomez, 46), 14. Aitor Paredes, 5. Jon Pacheco, 3. Juan Miranda - 6. Antonio Blanco, 16. Alex Baena (18. Gabriel Veiga, 74) - 10. Rodri (7. Rodrigo Riquelme, 81), 8. Oihan Sancet (19. Aimar Oroz, 74), 17. Sergio Gomez - 9. Abel Ruiz (căpitan; 21. Sergio Camello, 86). Selecţioner: Santi Denia. Rezerve neutilizate: 13. Julen Agirrezabala, 23. Leo Roman - 4. Hugo Guillamon, 11. Ander Barrenetxea, 15. Mario Gila, 20. Manu Sanchez, 22. Adrian Bernabe.

Arbitru: Erik Lambrechts; arbitri asistenţi: Jo de Weirdt, Kevin Monteny (toţi din Belgia); al patrulea oficial: Donatas Rumsas (Lituania)Delegat UEFA: Desislava Ralkova (Bulgaria)

Cartonaşe galbene: Pacheco (19), Alex Baena (69). Dican (73), Ţicu (90+1).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”