EURO 2016: Elveția și Polonia deschid optimile de finală

EURO 2016: Elveția și Polonia deschid optimile de finală

Echipele Elveției și Poloniei se vor întâlni sâmbătă, de la ora 16,00 (ora României), pe stadionul Geoffroy-Guichard din Saint-Etienne, în primul meci din optimile de finală ale EURO 2016.

Ambele echipe sunt prezente în premieră în această fază a competiției, Elveția venind de pe locul al doilea din Grupa A, după 1-0 cu Albania, 1-1 cu România și 0-0 cu Franța, iar Polonia de pe poziția secundă în Grupa C, după 1-0 cu Irlanda de Nord, 0-0 cu Germania și 1-0 cu Ucraina.

Polonia este una dintre cele trei echipe care nu au primit până acum gol la EURO 2016.

În cele zece meciuri directe, Elveția are o singură victorie, cinci meciuri s-au încheiat la egalitate, iar Polonia s-a impus de patru ori (20-11 golaveraj).

Cel mai recent meci dintre cele două a fost un meci amical disputat în noiembrie 2014 la Wroclaw, încheiat cu 2-2. Fabian Frei a egalat târziu pentru oaspeți, după ce coechipierul său Josip Drmic deschisese scorul. Artur Jedrzejczyk și Arkadiusz Milik au marcat pentru Polonia atunci.

Meciul va fi arbitrat de englezul Mark Clattenburg.

Selecționerul Elveției, Vladimir Petkovic, nu are probleme de lot, în schimb, selecționerul polonez Adam Nawalka nu va putea conta pe Bartosz Kapustka, suspendat, și nici pe portarul Wojciech Szczesny, în continuare accidentat.

Echipele probabile:

Elveția: Sommer — Lichtsteiner, Schaer, Djourou, Rodriguez — Behrami, G. Xhaka, Dzemaili — Shaqiri, Embolo, Mehmedi.

Polonia: Fabianski — Piszczek, Glik, Pazdan, Jedrzejczyk — Blaszczykowski, Maczynski, Krychowiak, Grosicki — Milik, Lewandowski.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Mihaela Pană)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen