EURO 2016: Anglia - Țara Galilor 2-1
Naționala de fotbal a Angliei a învins-o pe cea a Țării Galilor cu scorul de 2-1 (0-1), în meciul care s-a desfășurat joi pe Stade Bollaert-Delelis din orașul Lens, în Grupa B a EURO 2016.
Țara Galilor a condus după golul lui Gareth Bale din minutul 42, dar s-a văzut egalată în minutul 56, când a punctat Jamie Vardy. Daniel Sturridge a adus victoria Angliei în minutul 90+2, după un un-doi cu Dele Alli.
De menționat că atât Vardy, cât și Sturridge au fost introduși la pauză.
Selecționerul Angliei, Roy Hodgson, a folosit același unsprezece de start ca în meciul cu Rusia, încheiat 1-1, în timp ce omologul său galez, Chris Coleman, a efectuat unele modificări față de formula de start din partida cu Slovacia, câștigată cu 2-1. Coleman i-a trimis din primul minut pe atacantul Hal Robson-Kanu, autorul golului victoriei contra Slovaciei, pe portarul Wayne Hennessey, refăcut după o accidentare, și pe mijlocașul Joe Ledley.
Anglia a dominat prima repriză, în care a avut o posesie de peste 60%, însă a fost rareori periculoasă, cea mai mare ocazia a sa venind în minutul 35, când lovitura de cap a lui Chris Smalling a șters bara. Trei minute mai devreme, englezii au cerut penalty, la o fază la care Ben Davies a atins mingea cu mâna.
Țara Galilor a deschis scorul împotriva cursului jocului, în minutul 42, când vedeta sa, Gareth Bale, destul de discret până atunci, a transformat o lovitură liberă de la circa 25 de metri. Bale a înscris din lovitură liberă și împotriva Slovaciei.
Nemulțumit de randamentul compartimentului ofensiv, Hogson i-a înlocuit la pauză pe Raheem Sterling și Harry Kane (ultimul este până acum una din decepțiile acestui turneu final), trimițându-i în joc pe Daniel Sturridge și Jamie Vardy.
Anglia a atacat susținut după reluarea jocului, iar portarul Hennessey a respins la șutul lui Rooney din minutul 55.
Egalarea a venit un minutul mai târziu, când Vardy a înscris din zona careului mic, după o minge respinsă cu capul de Ashley Williams, la o fază la care galezii au crezut că atacantul englez era în ofsaid.
Țara Galilor a acuzat primirea golului, însă a reușit să reziste. În minutul 60, Davies a atins din nou mingea cu mâna, dar și de această dată arbitrul a considerat că a fost un henț involuntar.
Pentru a întări atacul, în minutul 72 Hodgson l-a trimis în locul lui Lallana pe foarte tânărul Marcus Rashford.
Chiar dacă jocul Angliei nu a strălucit, echipa a smuls in extremis o victorie meritată în acest derby britanic.
De notat că Bale a marcat 9 din ultimele 14 goluri ale Țării Galilor în meciuri oficiale.
Țara Galilor se află pentru prima oară la un turneu final de Campionat European. Naționala galeză a ajuns în sferturile de finală ale EURO 1976, însă atunci turneul final avea doar patru echipe.
În aceeași grupă, Slovacia a învins miercuri Rusia cu 2-1.
După rezultatul de joi, Anglia este lider al grupei, cu 4 puncte, urmată de Slovacia și Țara Galilor, cu câte 3 puncte, și Rusia — 1 p.
În ultima etapă din faza grupelor, Anglia va întâlni Slovacia, iar Țara Galilor va avea ca adversar Rusia.
Anglia — Țara Galilor 2-1 (0-1)
Au marcat: Jamie Vardy (56), Daniel Sturridge (90+2), respectiv Gareth Bale (42)
Lens — Stade Bollaert-Delelis
EURO 2016 — Grupa B
Au evoluat echipele:
Anglia: 1. Joe Hart — 2. Kyle Walker, 5. Gary Cahill, 6. Chris Smalling, 6. Danny Rose — 20. Dele Alli, 17. Eric Dier, 10. Wayne Rooney (căpitan) — 8. Adam Lallana (22. Marcus Rashford, 73), 7. Raheem Steling (15. Daniel Sturridge, 46) — 9. Harry Kane (11. Jamie Vardy, 46). Selecționer: Roy Hodgson.
Rezerve neutilizate: 13. Fraser Forster, 23. Tom Heaton — 4. James Milner, 12. Nathaniel Clyne, 14. Jordan Henderson, 16. John Stones, 18. Jack Wilshere, 19. Ross Barkley, 21. Ryan Bertrand.
Țara Galilor: 1. Wayne Hennessey — 5. James Chester, 6. Ashley Williams (căpitan), 4. Ben Davies — 2. Chris Gunter, 3. Neil Taylor — 10. Aaron Ramsey, 16. Joe Ledley (14. David Edwards, 67), 7. Joe Allen — 9. Hal Robson-Kanu (20. Jonathan Williams, 72), 11. Gareth Bale. Selecționer: Chris Coleman.
Rezerve neutilizate: 12. Owain Fon Williams, 21. Danny Ward — 8. Andy King, 13. George Williams, 15. Jazz Richards, 17. David Cotterill, 18. Sam Vokes, 19, James Collins, 22. David Vaughan, 23. Simon Church.
Arbitru: Felix Brych; arbitri asistenți:Mark Borsch, Stefan Lupp; arbitri asistenți adiționali: Bastian Dankert, Marco Fritz (toți din Germania); arbitru de rezervă: Matej Jug (Slovenia)
Delegat UEFA: Adonis Procopiou (Cipru)
Cartonaș galben: Davies (61)
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodora Oprea, editor online: Andreea Lăzăroiu)