EurActiv: Parlamentul European are rezerve în privinţa a şase comisari desemnaţi, între care şi Corina Creţu

EurActiv: Parlamentul European are rezerve în privinţa a şase comisari desemnaţi, între care şi Corina Creţu

Parlamentul European a luat şase "ostatici" până în prezent din rândul comisarilor desemnaţi, între care candidata României Corina Creţu, pregătind terenul pentru negocieri dificile cu Executivul UE şi o posibilă remaniere a echipei propuse de Jean-Claude Juncker.

Cu 21 de audieri deja încheiate şi alte şase care urmează, Parlamentul European şi-a exprimat rezervele în privinţa a cel puţin şase candidaţi, relatează site-ul EurActiv.com .

Europarlamentarii cehi au fost primii care au recunoscut că Vera Jourova, comisar desemnat de Cehia pentru Justiţie, Protecţia Consumatorului şi Egalitatea de Gen, ar putea fi luată "ostatică" de Parlament în urma prestaţiei sale neconvingătoare la audieri.

Ei au declarat, de asemenea, că un alt candidat, spaniolul Miguel Arias Cañete, reprezintă o problemă şi mai mare, iar Jourova s-ar putea pregăti pentru a obţine portofoliul energiei, care îi fusese repartizat lui Cañete. Acesta din urmă a generat dezbateri intense în privinţa legăturilor sale cu industria petrolieră şi cu schimbările de ultim moment din declaraţia sa de interese.

Ungarul Tibor Navracsics, desemnat pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Cetăţenie, pare de asemenea să se afle în dificultate, în principal din cauza faptului că este considerat un susţinător loial al modelului de "democraţie neliberală" promovat de premierul Viktor Orban.

Pentru a restabili echilibrul politic, candidata României Corina Creţu , din partea socialiştilor şi desemnată drept comisar pentru Politică Regională, este de asemenea într-o situaţie incertă, în timp ce Partidul Popular European de centru-dreapta consideră prestaţia sa neconvingătoare. Cañete şi Navracsiscs sunt afiliaţi PPE, în timp ce Jourova este socialistă.

Alţi doi comisari desemnaţi sunt în vizorul PE, dar ei fac parte dintr-o categorie diferită din cauza faptului că reprezintă ţări mari. Francezul Pierre Moscovici, căruia Juncker i-a încredinţat portofoliul Economiei şi Afacerilor Financiare, este suspectat că ar fi calul troian al Parisului, cu misiunea de a permite ţării sale să depăşească deficitul bugetar fără a suporta sancţiuni.

În mod similar, britanicul Jonathan Hill, comisar desemnat pentru Stabilitate Financiară, Servicii Financiare şi Piaţa de Capital, este văzut de unii europarlamentari drept trimisul Londrei în Executivul UE şi a fost numit "lupul paznic la oi".

Audierile se vor încheia la 7 octombrie. În teorie, Juncker poate redistribui portofoliile sau chiar le poate cere ţărilor membre să desemneze un alt candidat. Fără îndoială însă, înlocuirea comisarilor va necesita mai mult timp şi va duce la modificarea calendarului de intrare în funcţiune a noii Comisii Europene.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”