În religie creștină, postul este o alegere personală, un test menit să îți arată dacă ai o voință suficient de puternică pentru a duce la îndeplinire ceea ce ți-ai propus, dar și o invitație la regenerare trupească și sufletească odată cu renașterea naturii, cu precădere în Postul Mare.

„Weekend Adevărul“: Credincioșii se pregătesc de una dintre cele mai importante sărbători religioase, Învierea lui Hristos, cu 40 de zile înainte, atunci când începe Postul Mare. Ce înseamnă acest post, de fapt, dincolo de aspectul alimentar?

Doina Dascălu Ișfănoni: Postul este precum un drum pe munte: pornești de la bază pentru a avea bucuria vârfului. Din acest punct de vedere, postul dinaintea sărbătorilor religioase este o pregătire alimentară, trupească și spirituală, iar pentru că nimic nu se obține dintr-odată, lucrurile sunt graduale. Cele șapte săptămâni ale Postului Paștilor reprezintă o pregătire pe mai multe planuri, pentru că această perioadă coincide cu cea de revenire a Universului la viață. Tu, omul, ești invitat la o regenerare și redefinire între semeni. Postul este și o provocare cu sinele și eul pentru a vedea dacă ești în stare.

Este postul obligatoriu?

În religia ortodoxă nu te obligă nimeni să ții post și nu te pedepsește dacă nu o faci. Prin post, îți asumi o anumită atitudine de regenerare a organismului prin alimentația pe care o ai, dar și spirituală, prin bunătate și smerenie. Omul tradițional spunea „fii, omule, bun“. Cred că această calitate a început să dispară din societatea noastră pentru că nimeni nu mai este dispus, decât foarte rar, să își recunoască propriile sale scăderi. Postul creștin te invită să te verifici, să te pună la încercare și să vadă dacă ești sau nu ești capabil de voința de a împlini ceea ce îți propui. În această perioadă, și relațiile dintre oameni trebuie redefinite conform unui principiu pozitiv și este bine să evităm altercațiile și diferendele, în acest caz intervenind smerenia, pentru că lași de la tine pentru ca celălalt să nu fie înfruntat, deoarece și ție îți determină o stare proastă. Și satisfacția din Noaptea de Înviere este de cu totul altă factură, deoarece ai ținut postul, ai reușit să treci peste anumite rigori și vii și iei Lumină, care atunci înseamnă de fapt iluminare. Se spune că Lumina Învierii este energia necreată.

Lupta dintre Bine și Rău

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, credincioșii merg la biserică pentru a se spovedi. Care este rolul acestei confesiuni?

Spovedania este în primul rând a ta cu tine, să îți faci bilanțul și să vezi într-un scurt segment de timp care îți sunt calitățile și defectele. De asemenea, este o invitație la îndepărtarea răului, pentru că nimic nou nu se naște pe vechi, iar în multe civilizații vechiul se aruncă pentru ca noul să se poată instala și să prindă rădăcini.

Deci rigorile din această perioadă se reflectă și în plan spiritual...

Mai mulți medici, nutriționiști, diabetologi, psihologi, susțin că această secvență conferă organismului puteri nelimitate, îți dă o vitalitate extraordinară pentru că îl eliberezi de toxinele alimentare, dar și de energia negativă, care este distructivă.

Există anumite superstiții referitoare la perioada postului?

În perioada generală, există anumite superstiții de bine: să ne străduim să terminăm anumite lucruri sau activități care au legătură cu domeniul ocupațional, de exemplu. Aceste activități preliminarii trebuie duse la capăt pentru că te pedepsește și natura. De asemenea, este și o reorganizare a spațiului în privința igienizării – la sat, se văruiau pereții, iar în Bucovina, femeile leșiau pereții caselor de lemn pentru a scoate răul. Dacă nu făceai aceste lucruri la timp, atunci erai de râsul lumii. În aceste săptămâni, nu era voie să joci, să faci activități distractive, dar uneori se mai organizau șezători care însemnau de fapt reuniuni preponderent feminine cu scopul de a-și termina lucrurile începute. Mai erau ritualuri și din domeniul purificării religioase: se spune că luna martie este luna tuturor făcăturilor, farmecelor, mai ales legate de mana animalelor (lactație). Se făcea neapărat sfeștania casei, sfințirea animalelor, slujbele legate de sporuri (sporul casei, sporul vitelor etc.). Se spune că în aceste zile de tulburare, fenomenele de inconsecvență climatică creau oamenilor senzația luptei dintre bine și rău, astfel că încercau să își delimiteze spațiul printr-o serie de practici care erau menite să înlăture forțele răului și apelau la religie și la tot felul de remedii magice.

Nu sunt foarte multe superstiții pentru că există multe comportamente pe care trebuie să le faci, iar simpla antinomie dintre ce trebuie și ce nu trebuie să faci era suficientă pentru oprobriul comunității.

Ce fel de remedii magice?

De exemplu, făceau o alifie din unsoarea porcilor de la Crăciun, iar când ieșeau cu animalele la păscut le ungeau ugerele pentru a le proteja de insecte și alte lucruri, pentru că exista superstiția că femeile vin și iau mana animalelor. Se credea că dacă nu faci și acest fel de protecție magică pe undeva ești descoperit și s-ar putea să fii vulnerabil. Astfel că în anumite comunități, fiecare cu particularitățile sale, aveau loc o serie de comportamente de acest fel. Nu sunt foarte multe superstiții pentru că există multe comportamente pe care trebuie să le faci, iar simpla antinomie dintre ce trebuie și ce nu trebuie să faci era suficientă pentru oprobriul comunității.

Curățenie pe toate planurile

Dar de Buna Vestire?

Se asculta cucul: dacă îl auzeai la începutul zilei era de bine, dacă se auzea din dreapta era de bine, dacă se auzea din stânga era de rău, dacă îl auzeai când erai mâncat, atunci erai sătul tot anul, dacă erai flămând, atunci așa flămânzeai tot anul. De asemenea, conta și numărul cântărilor pe care fiecare îl decodează diferit: tineretul – „Cât mai am până mă însor sau mă mărit“, iar bătrânii – „Câți ani îmi mai dă Dumnezeu“. Astfel, cucul este de fapt o pasăre premonitorie care are funcția de anunțare și avertizare asupra vieții omului. De asemenea, în această zi, pescarii înghit un pește pentru a avea spor la pescuit.

O altă tradiție care se obișnuiește înaintea Paștelui este cea legată de curățenie. Ce semnifică?

Sunt două componente: curățenia trupească și cea a mediului. Curățenia mediului vizează casa propriu-zisă, gospodăria, grădina, dar și comunitatea, deci locul în care ne desfășurăm viața. În general, tinerii, respectiv flăcăii, aveau misiunea de a curăța șanțurile de la ulițe, în mediul pastoral se verificau stânile, pășunile... Sunt o serie de activități care, în funcție de zonă și de ocupație, devin specifice și delimitate. În mentalul tradițional, sunt lucruri care trebuie făcute în dorința de a avea succes în munca pe care o practici.

Când se întețesc pregătirile?

Cam de joi încep forfota și stresul. Mai întâi, se merge la cimitir, deoarece Joimărica este consacrată îngrijirii mormintelor, focurile ard toate resturile vegetale. În același timp, se spune că de atunci sufletele răposaților se întorc la casele de unde au plecat pentru a petrece sărbătorile împreună. Acest lucru aduce cu sine focul pentru a li se încălzi trupurile, dar și pentru a-i purifica pe cei care s-ar putea să aibă intenții malefice. Astfel că focul purificator reușește să îmbine cele două componente. De asemenea, la cimitir, după ce se fac focurile, se dă de pomană pentru sufletul răposaților: ulcica cu flori la toartă și un colăcel cu lumânare. În general, acestea sunt ofrande care se dau copiilor. În alte zone, acest ritual se face acasă: se pune o masă, scăunele în jurul ei pe care se așază ulcica cu florile, lumânarea și colăcelul, pe care tot copiii le primesc, și se fac focuri pentru același lucru. Joia și sâmbăta sunt niște zile extrem de aglomerate: după întoarcerea de la cimitir, trebuie vopsite ouăle, făcută pasca și copt cozonacul. Vinerea, de obicei, nu se fac, deoarece Iisus este mort și nu crește, nu răsare și nu înmulțește nimic.

Oul, triplu simbol

Înainte de Paște, gospodarii pregătesc diverse bucate, printre care ouăle roșii. Ce înseamnă propriu-zis vopsirea ouălor în această culoare?

Culoarea roșie semnifică de fapt sacrificiul cristic: sângele lui Iisus vărsat când era răstignit pe cruce peste ouăle aduse de Sfânta Fecioară pentru a-i îndupleca pe gardieni să-i lase să îi ia trupul și să îi facă rânduiala pentru a fi pus în mormânt înainte de apusul soarelui. Oul roșu, în culturile vechi – mesopotamiene, egiptene, indiene, inclusiv la noi –, este simbolul iubirii și al fecundității. Din această cauză, se dădea în dar între tineri. În Transilvania și în Bucovina, se mai respectă obiceiul udatului, când se dăruiesc ouă celor care participă. În Hunedoara, la nuntă se împodobește un pom special cu mere și ouă roșii pe care îl duceau invitații pentru a meni fecunditatea noului cuplu.

Dar în ultimii ani, ouăle nu se mai vopsesc doar cu roșu, ci și cu albastru, verde, galben...

Din cauza globalizării. De exemplu, popoarele germanice le vopseau în mai multe culori deoarece răspândeau ouăle în iarbă, prin grădină, deci trebuiau mai ușor depistate. La noi, este oul roșu fundamental, dar și cel decorativ, cu diverse motive, lucrate cu ceară de albine fierbinte. În acest caz, oul devine un mesager foarte important, cumulând cele trei simboluri: cosmogonic, cristic, artistic.

De asemenea, un alt preparat nelipsit este pasca. În primul rând, ce simbolizează? Cum ar trebui preparată corect?

Toate ofrandele din aluat care se fac de Paște sunt legate de criteriul purității, stabilite fie prin vârstă, fie prin post, de regulă post negru: de la cernutul făinii până la frământarea și modelarea pascăi. Ea este întotdeauna rotundă, deoarece amintește de străvechi rituri de adorare a soarelui și de aceea forma ei reprezintă un imn de implorare a soarelui de a fi puternic, de a aduce belșug, sănătate și prosperitate. De asemenea, este o îmbinare, deoarece întotdeauna pe mijlocul pascăi se pune Crucea Răstignirii, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu mesajul religios care amintește de jertfă. Pe de altă parte, se mai adaugă și elementul suplimentar – brânza, care este, de fapt, simbolul mielului cristic. Cine face acest preparat se pregătește fizic și psihologic. În general, hrana ceremonială cu statut de ofrandă are înglobată în sine o părticică din tine. Or, dacă nu este hrană cu suflet, atunci este doar o hrană fiziologică și nu are aceeași valoare.

Blândețe și smerenie

De Paște se obișnuiește să se prepare diverse mâncăruri din carne de miel, iar multă lume doar urmează acest ritual fără să îi știe adevărata semnificație, ci doar că trebuie. Ne-ați putea explica ce reprezintă carnea de miel și de ce se consumă tocmai de Paște?

În multe reprezentări picturale, Iisus este cel care ține pe după gât mielul pe care îl ducea la templu pentru jertfire. La evrei, jertfirea mielului reprezenta de fapt acel moment al reînvierii naturii. Mielul devine, precum peștele, simbolul lui Hristos. În comunitățile în care creștinismul nu era încă recunoscut, precum în Imperiul Roman, pe ușile caselor creștinilor se făcea un pește pentru a se recunoaște unii pe ceilalți. Iisus era totdeauna purtătorul de miel, de aceea se spune că este Mielul Domnului. Pe de altă parte, Iisus împrumutând din comportamentul vietății blândețea, smerenia, întrucât mielul nici la moarte nu se opune, asemenea lui Iisus.

„Când trecem pe sub Sfântul Epitaf, facem ultimul pas în asigurarea transformării ființei noastre“

O zi cu totul deosebită înainte de Paște este Vinerea Mare, când credincioșii merg la biserică și trec pe sub Epitaf. Ce reprezintă acest Epitaf și trecerea pe sub el?

În Vinerea Mare, trecutul pe sub Sfântul Epitaf este legat de trecerea noastră prin mormânt ca să renaștem. El întruchipează de fapt mormântul Mântuitorului, iar noi trecând pe sub masa pe care se află epitaful facem ultimul pas în asigurarea regenerării și transformării ființei noastre. În acest mod, noi ne-am lăsat relele și luăm din cele bune.

Există vreo superstiție legată de această trecere?

Bucovinenii au o vorbă: „Uită-te după cine treci, că îi iei păcatele“. Astfel au făcut o rânduială în ceea ce privește trecerea pe sub Epitaf: mai întâi copiii, tinerii și apoi bătrânii.

Unii credincioși aleg să țină post negru în Vinerea Mare. Ce semnificație are acest post drastic?

Este un act de smerenie către Mântuitor, dar și o nădejde că făcând un asemenea sacrificiu, precum și Iisus l-a făcut, te poți debarasa de foarte multe lucruri rele, de necazuri. Se spune că este ajutător de boală, de șanse și de o stare psihică reconfortantă.

Cocoșul, vestitorul Învierii

În Sâmbăta Mare, în noaptea de Înviere, credincioșii merg la biserică cu un coș plin de bucate. Există și în acest caz o anumită rânduială?

În Bucovina existau vase de lemn numite păscărițe, în care se punea numai ceea ce se ducea la biserică în Noaptea de Înviere. Cea mai complexă formulă a coșului este cea din Moldova, unde se îmbină tradiția precreștină cu cea creștină. După ce coșul este împodobit cu un ștergar frumos, se așază cârnații și slănina (sporul casei), apoi ouă albe fierte, felii de caș sau brânză, piper și hrean pentru a fi omul sprinten, puțin zahăr pentru a fi omul dulce, ulterior se pun friptura de miel, pasca și ouăle roșii și încondeiate , așezate în cele patru colțuri ale pascăi. Bucovinenii puneau în coș și o ofrandă specială numită „babă“ – darul pentru toți înaintașii răposați, care se dă imediat după sfințirea coșului de către preot. În Bucovina, ocupațiile oamenilor sunt altele, iar nădejdea lor de sporire este pentru fiecare element care asigură continuitatea vieții. În zonele Olteniei, Munteniei și Dobrogei se merge la biserică doar cu blidul cu pască și ouă roșii.

Totodată, în această noapte, la biserică se aduc și cocoși, care se dau de pomană.

După ce Iisus a Înviat și preotul cheamă credincioșii să ia Lumină, cocoșul acela se dă de pomană, pentru că se spune că el a cântat și a anunțat Învierea lui Iisus, astfel el îi anunță și pe cei care au murit fără lumânare și împărtășanie că a venit totuși momentul învierii lor. Cocoșul se dă unui străin de neam, în funcție de sexul răposatului: dacă a fost femeie, pasărea se oferă unei femei, dacă a fost bărbat, unui bărbat. În general, la toate ritualurile de comemorare se respectă acest lucru.

În Noaptea de Înviere, preotul îi cheamă pe credincioși spunând „Veniți de luați Lumină“ și se spune că nu trebuie să lași lumânarea să se stingă până ajungi acasă. Există anumite superstiții legate de stingerea ei?

Se spune că, fiind luată din Lumina necreată, trebuie să ai grijă de ea și să o duci acasă fără să se stingă pentru a fi tu în plenitudinea forțelor. Dacă se stinge, important este ca atunci când ajungi să o aprinzi și să mergi cu ea prin toată casa, prin jurul ei, prin curte, pe la acareturi, iar în momentul în care intri în casă să faci sus pe tocul ușii semnul crucii și să o stingi acolo.

Ce este bine să facem ulterior cu lumânarea prin care am primit Sfânta Lumină?

Trebuie păstrată de la an la an, pentru că se spune că este bine pentru ca atunci când sunt calamități naturale – tunete, grindină, inundații –, să o aprinzi pentru a se împrăștia norii și toate fenomenele meteo. De asemenea, dacă ai pe cineva bolnav, fie că este vorba de un om sau de un animal, este bine să o aprinzi, pentru că ea elimină energia negativă. Este bine ca toate bucățelele rămase de la lumânări să fie păstrate și duse la lumânărarul de la biserică.

„Cerurile se deschid“

În ziua de Paște, dis-de-dimineață, credincioșii urmează un ritual aparte: se spală pe față cu apă în care se pun un ou roșu și o monedă. De ce tocmai o monedă?

Nu banul ca valoare este important, ci metalul din care este făcut. De regulă, se punea și o verighetă, un ban de aur sau de argint, pentru că el trebuie să îți aducă rezistența acestor metale, similar Soarelui și Lunii. Deci nu se pune pentru sporul banilor, așa cum se mai crede în prezent.

După întoarcerea acasă, urmează așezarea la masă, care începe cu ciocnirea ouălor. Cine trebuie să înceapă acest ritual și cum trebuie ciocnite?

După ce se spală cu acea apă, se iau Paștile, iar apoi se ciocnesc ouăle. În acest caz, se respectă o ierarhie familială, de la cel mai vârstnic la cel mai tânăr. De regulă, capul familiei este cel care pornește ciocnitul și întotdeauna numai la vârf, pentru că oul este similar și cu Mormântul lui Iisus, iar spartul oului înseamnă de fapt Învierea Mântuitorului. În zilele următoare se poate sparge și pe coaste sau la fund.

Unele dintre cele mai importante ritualuri de trecere din viața unui om sunt nașterea și moartea. Ce superstiții există despre cei care se nasc sau mor în zilele de Paște?

Se crede că cei care se nasc în această perioadă vor avea viață frumoasă, luminoasă și cu succes. Se pare că și la Crăciun și la alte mari sărbători, când se crede că Cerurile se deschid, cei ce pleacă din lume au această cale liberă și se duc direct în Rai.