Eternul „derbi“: Apple dă în judecată Samsung şi cere două miliarde de dolari

Eternul „derbi“: Apple dă în judecată Samsung şi cere două miliarde de dolari

După ce Apple a câştigat aproape un miliard de dolari de la Samsung, verdict dat de judecătoarea Lucy Koh, la începutul acestei luni, lumea credea că disputele juridice s-au terminat între cele două companii. Acum, potrivit Engadget , se vede că lumea credea prost. Apple vrea două miliarde de dolari de la Samsung pe motiv că sud-coreenii au încălcat cinci dintre patentele deţinute de americani.

Printre patentele pe care Samsung le-ar fi încălcat se numără tap to search şi slide to unlock, adică modul iconic prin care utilizatorii de iPhone şi, mai târziu, iPad au ajuns să-şi deblocheze dispozitivul. Samsung primeşte procesul, dar de data asta apelează şi la Google pentru ajutor, dat fiind că Android este un sistem de operare întreţinut de gigantul american.

Mărturia Google în instanţă şi poate a lui Andy Rubin, omul care a creat Android, se pot dovedi suficiente de puternice pentru ca procesul să nu avanseze. Samsung speră că astfel se va ajunge la concluzia că acest sistem de operare a fost creat independent de iOS şi nicidecum inspirat de acesta. Cele două miliarde pe care Apple le pretinde de la Samsung presupun că fiecare dispozitiv sud-coreean este „taxat“ cu câte 40 de dolari. Această valoare e de cinci ori mai mare decât sumele cerute până acum în instanţă de către Apple.

Dacă Apple pierde acest proces, va pierde şi 6 milioane de dolari. Procesul, cel mai probabil, va dura cel puţin un an, dacă este să ne ghidăm după ultimele conflicte juridice dintre cele două companii. Iar Apple, din nou, scoate iPhone în faţă drept dispozitivul care a schimbat totul. Ultimul mare proces dintre cele două companii a scos la iveală un document de sute de pagini în care cei de la Samsung discutau despre cum să modifice produsele companiei pentru a fi în linie cu iOS.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”