Estrada şi Telestar, între noile televiziuni obligatorii pentru cablişti, în ciuda audienţelor mici
CNA a stabilit lista televiziunilor "must-carry", ce trebuie retransmise obligatoriu de toţi cabliştii, printre posturile nou intrate în această listă numărându-se Estrada TV, la care apare Stelian Fulga, "terapeut şcolit de călugării shaolin", şi Telestar, deţinut de soprana Gabriela Cegolea.
Estrada şi Telestar, între noile televiziuni obligatorii pentru cablişti, în ciuda audienţelor mici (Imagine: Shutterstock/ Mediafax Foto)
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au decis, în şedinţa de joi, publicarea listei "must-carry", conform articolului 82 din Legea audiovizualului numărul 504 din 2002 şi Deciziei CNA numărul 72 din 2012. Lista "must carry" se aplică doar operatorilor de cablu, nu şi platformelor de satelit (DTH), şi urmează să fie publicată, joi, pe pagina de internet a CNA.
Potrivit articolului 82, alineatul 1 din Legea audiovizualului, "Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă".
Astfel, în lista televiziunilor obligatorii la retransmisie pentru cablişti în anul 2016 se regăsesc programele Societăţii Române de Televiziune: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News şi studiourile teritoriale Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara.
De asemenea, pe lista televiziunilor "must-carry", ce trebuie retransmise obligatoriu de cabliştii din România, se regăsesc televiziunile TV5 şi Moldova 1, programe a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale între România şi Franţa, respectiv Republica Moldova. Totuşi, în cazul televiziunii publice de la Chişinău, obligativitatea retransmisiei este amânată până la rezolvarea de către Compania "Teleradio - Moldova" a problemelor tehnice care vizează transmisia programului pe teritoriul României.
În plus, pe lista televiziunilor obligatorii la retransmisie pentru cablişti în 2016 se regăsesc 30 de televiziuni comerciale, selectate în ordinea indicelui anual de audienţă (comunicat de Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2015): Antena 1, Kanal D, Antena 3, România TV, Naţional TV, Prima TV, Antena Stars, B1 TV, Realitatea TV, Digi 24, Favorit TV, Taraf TV, Euforia Lifestyle TV, Kiss TV, Zu TV, Trinitas TV, U TV, Naţional 24 Plus TV, Music Channel, TV H, Neptun TV, Speranţa TV, Naşul TV, H!T Music Channel, Inedit TV, Alfa Omega TV, Travel Mix, Credo TV, Estrada TV şi Telestar.
Sursa: mediafax.ro