Eșec al unui referendum ostil avortului în statul american foarte conservator Kentucky

Eșec al unui referendum ostil avortului în statul american foarte conservator Kentucky

Un referendum ostil dreptului la avort a eşuat marţi în statul foarte conservator american Kentucky, relatează miercuri canalele ABC şi CNN, preluate de AFP și Agerpres .

protest pro alegere SUA

Cei care se opun avortului au propus amendarea Constituţiei statului. FOTO: Shutterstock

Chiar dacă avortul rămâne interzis în Kentucky, este vorba despre o victorie importantă pentru apărătorii dreptului la avort, după decizia istorică a Curţii Supreme.

În iunie, înalta jurisdicţie a renunţat la garantarea dreptului femeilor de a întrerupe sarcina care era garantat de aproape jumătate de secol, acordând fiecărui stat libertatea de a decide în materie.

Statul Kentucky, unde republicanii dispun de o majoritate solidă, a adoptat imediat o lege care interzice întreruperile voluntare de sarcină pe teritoriul său. Mai multe organizaţii au sesizat justiţia pentru a invalida această lege.

Pentru a bloca aceste recursuri, cei care se opun avortului au propus amendarea Constituţiei statului pentru a menţiona că ea „nu protejează” dreptul la avort şi a supus aceste modificări la vot pe marginea alegerilor de marţi de la jumătatea mandatului.

Dacă alegătorii ar fi acceptat acest lucru s-ar fi pus capăt recursurilor în justiţie şi legea în vigoare, care nu prevede excepţii în caz de viol sau de incest, ar fi fost inatacabilă.

Însă 52% dintre alegători au respins această ipoteză. „Este o victorie importantă care stabileşte jaloane pentru progrese viitoare”, a notat institutul Guttmacher, care apără dreptul la avort şi la contracepţie în lume.

Acest vot se înscrie într-o serie de victorii pentru apărătorii dreptului la avort care au câştigat, de asemenea, referendumuri, în statele California, Vermont şi Michigan, cu majoritate democrată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA