Escrocherie sau strategie de marketing? O treime dintre mumiile de animale din Egiptul Antic sunt falsuri

Escrocherie sau strategie de marketing? O treime dintre mumiile de animale din Egiptul Antic sunt falsuri

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Manchester a descoperit că mumiile de animale folosite în ceremonii religioase drept ofrande pentru zei în Egiptul Antic erau de multe ori falsuri, ele conținând noroi, nisip și crengi modelate în forme de animale și învelite cu pânza pentru mumificare, conform unui material publicat de BBC.com. În cadrul unui proiect de scanare a unor mumii egiptene de animale, desfășurat de Muzeul și Universitatea din Manchester, oamenii de știință au descoperit că aproximativ o treime dintre așa-zisele mumii de animale nu conținea rămășițele vreunui animal, iar o altă treime conținea rămășițe incomplete. Până în prezent peste 800 de mumii de animale, în special pisici, păsări și crocodili, au fost analizate prin intermediul radiografiilor și al tomografiilor.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că în Egiptul Antic cererea de astfel de animale mumificate pentru a fi oferite drept ofrande zeilor era atât de mare încât pur și simplu nu erau suficiente animale pentru a fi mumificate.

"Am avut parte de unele surprize", a comentat Dr. Lidija McKnight, egiptolog la Universitatea din Manchester, care a participat la acest proiect. "Știam dinainte că nu toate așa-zisele mumii de animale conțin și respectivele animale, dar am descoperit că aproximativ o treime dintre ele nu conțineau niciun fel de rămășițe de animale", a adăugat ea.

În loc să mumifice animale, egiptenii antici cu simțul afacerilor modelau în formă de animale materiale precum lut, bețe, rădăcini, coji de ouă sau pene și apoi le vindeau drept mumii de animale în apropierea templelor. Spre deosebire de mumiile umane, mumiile de animale aveau rolul de a-i îmbuna pe zei și de ai face să-ți asculte rugăciunile.

"Mumiile de animale erau daruri votive. În ziua de azi cumperi o candelă sau niște lumânări într-o catedrală, iar în Egiptul Antic se cumpărau mumii de animale. Înainte să te duci la templu te duceai să te tocmești cu negustorii pentru o astfel de mumie. Apoi îi dădeai mumia unui preot care aduna mai multe astfel de ofrande și le îngropa", explică și Dr. Campbell Price, curator la Muzeul din Manchester.

Săpăturile arheologice au demonstrat că exista o cerere enormă pentru astfel de ofrande. Aproximativ 30 de necropole vaste descoperite în Egipt sunt pline de la podea până la plafon cu milioane de mumii de animale. Fiecare astfel de necropolă era dedicată unui singur fel de animal — pisici, câini, crocodili, maimuțe etc. Oamenii de știință estimează că peste 70 de milioane de animale au fost mumificate între anul 800 î.Hr. și perioada de dominație romană în Egipt.

Unii istorici nu sunt de acord că mumiile care nu conțineau animale ar reprezenta o înșelăciune ci o formă prin care piața ofrandelor religioase devenea accesibilă și pentru cei mai săraci. Astfel, mumiile complete de animale erau cele mai scumpe, cele care conțineau fragmente de animale erau mai ieftine, iar cele ce conțineau doar lut, coji de ouă, pene și bucăți de lemn erau cele mai ieftine.

"Chiar și acestea erau speciale pentru că erau produse din materiale din vecinătatea animalelor, chiar dacă nu erau animalele propriu-zise. Astfel, este posibil să nu fie nicio înșelăciune", ci o strategie pentru a răspunde nevoilor pieței, conform lui Lidija McKnight.

Acest subiect este abordat într-un documentar cu titlul "Horizon — 70 Million Animal Mummies: Egypt's Dark Secret", care are premiera luni pe BBC. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”