Escrocheria de milioane de euro cu turiști la Turnul Eiffel. Zeci de români au fost arestați
Poliţia franceză a arestat luni şi marţi 22 de membri ai unui grup infracţional format din cetăţeni români care escrocau turişti, mai ales în apropierea Turnului Eiffel, şi a căror activitate genera câştiguri de peste un milion de euro pe an, relatează Agerpres.
Zeci de români au fost arestați FOTO Arhivă Adevărul
Suspecţii au fost duşi în arest la sediul Serviciului central pentru curse şi jocuri de noroc şi al Subdirecţiei de luptă împotriva imigraţiei ilegale, au anunţat surse apropiate anchetei şi judiciare.
Potrivit sursei apropiate anchetei, şeful reţelei, aflat în România, nu a fost arestat, însă partenera sa, considerată mâna sa dreaptă, se numără printre cei arestaţi. Membrii grupării sunt bănuiţi că au înşelat turişti cu jocul alba-neagra, în zona Champs-de-Mars din Paris.
Singurii care câştigau erau de fapt complicii celui care manipula paharele, dându-se drept jucători şi incitându-i pe turişti să mizeze. Miza iniţială era de 50 de euro, înainte ca valoarea acesteia să crească.
Se juca la 20 de mese zilnic
În total, grupul instala până la 20 de mese pe zi pe drumul public, fiecare generând până la 3.000 de euro zilnic, ceea ce înseamnă un câştig anual estimat la peste un milion de euro de către poliţia judiciară franceză, care a fost pusă pe urmele escrocilor cu ajutorul informaţiilor furnizate de poliţia română în 2022.
Această operaţiune a făcut posibilă reţinerea "şefilor" reţelei şi dezmembrarea "unui adevărat grup infracţional organizat", potrivit sursei apropiate dosarului.
Operaţiunea, realizată cu sprijinul Brigăzii de cercetare şi intervenţie (BRI) şi al Raid, unitatea de intervenţie a poliţiei franceze, a avut loc în zona Trocadero, a Turnului Eiffel, în departamentul Seine-Saint-Denis şi pe aeroportul Le Bourget, în regiunea Parisului.
Potrivit sursei judiciare, o anchetă preliminară a fost deschisă în decembrie 2022 şi a fost încredinţată la 1 iunie 2023 unui judecător de instrucţie.
Înșelăciunea prin metoda Accidentul face noi victime
Pe 19 iunie 2023, noi fapte de înșelăciune prin metoda Accidentul au fost înregistrate în județul Alba, la Alba Iulia și Aiud. Două femei în vârstă au dat escrocilor 17.000 de euro și 50 de grame de aur.
Potrivit IPJ Alba, în după amiaza zilei de 18 iunie 2023, la Poliția Municipiului Alba Iulia și la Poliția Municipiului Aiud au fost semnalate două fapte de înșelăciune.
O femeie de 70 de ani, din Alba Iulia și una de 75 de ani, din municipiul Aiud, au fost sunate, pe telefonul fix, de către persoane care le-au spus că fiicele lor au fost victime ale unor accidente rutiere și le-au solicitat importante sume de bani, condiționând acordarea îngrijirilor medicale de plata acestora.
Sursa: adevarul.ro