Escroc român, „refugiat” în Ucraina. „Giuliano” din Rădăuți a fost capturat în Kiev

Escroc român, „refugiat” în Ucraina. „Giuliano” din Rădăuți a fost capturat în Kiev

În timp ce mulți ucraineni plătesc bani grei sau își fac acte false pentru a fugi din Ucraina și a scăpa de război, un român dat în urmărire internațională, condamnat definitiv la închisoare cu executare, s-a „refugiat” la Kiev.

Avram Lilian, zis „Giuliani” a fost capturat în Ucraina FOTO Poliția Română

Avram Lilian, zis „Giuliani” a fost capturat în Ucraina FOTO Poliția Română

Un dosar de extrădare judecat la Judecătoria Rădăuți, județul Suceava, scoate la iveală că un român dat în urmărire de Poliția Română pentru executarea unei pedepse a ajuns să se refugieze în Ucraina. E vorba de Lilian Avram, zis „Giuliano”, condamnat la doi ani și 10 luni pentru înșelăciune în formă continuată.

În luna august, Interpol Kiev le-a transmis autorităților române o alertă prin care au semnalat că „Giuliano” a fost capturat în capitala Ucrainei și arestat pentru 40 de zile, în vederea extrădării.

În urma alertei emise de Ucraina, Centrul de Cooperare Internaţională – Biroul Naţional Interpol a solicitat instanţei să dispună: stabilirea, printr-o încheiere motivată dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în lege pentru a se solicita extrădarea și comunicarea către Ministerul Justiţiei, în regim de urgenţă, a încheierii definitive prin care s-a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării, cuprinzând propunerea de a se solicita extrădarea.

În urma procesului de la Judecătoria Rădăuți, instanța a decis că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării către România a lui Lilian Avram, zis „Giuliano”, hotărârea fiind transmisă Ministerului Justiției. Potrivit portalului instanțelor de judecată, următorul termen din procesul de extrădare a lui Lilian Avram este programat în 22 septembrie 2022.

Cum lucra gruparea din care făcea parte „Giuliano”

Lilian Avram a fost condamnat la doi ani și 10 luni de înșelăciune în formă continuată într-un dosar în care este acuzat că, împreună cu mai miulte persoane, în perioada 2009 – 2012, a indus în eroare sau au încercat să inducă în eroare societăţi de asigurări, înscenând accidente rutiere pentru a obţine despăgubiri.

Escrocii aduceau din străinătate mașini scumpe, de lux, deja avariate, marca BMW, Audi, Jaguar, Mercedes sau Volvo, pe care le vindeau mult mai scump, după ce le reparau în baza poliţelor RCA emise în urma unor accidente înscenate.

Gruparea folosea maşini Dacia vechi pentru a produce evenimente rutiere. Practic, șoferii Daciilor trăgeau brusc stânga de volan pentru a evita un câine sau o groapă, ocazie cu care loveau lateral autoturismele de lux aflate în depăşirea lor şi care în urma impactului ajungeau în copaci, stâlpi sau parapeţi din beton.

Prin această metodă, inculpaţii au reuşit să fraudeze societăţile de asigurări, obţinând despăgubiri necuvenite cuprinse între 25.000 – 60.000 de lei pentru fiecare maşină reparată, în baza poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA. Ei au înscenat 18 astfel de accidente rutiere, însă au primit despăgubiri din partea firmelor de asigurări doar în 14 dintre cazuri.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod