Eroii revoluţiei din 1989 - omagiaţi la troiţa din Piaţa Universităţii
Eroii revoluţiei din 1989 au fost omagiaţi, sâmbăta seară, cu un moment de reculegere la troiţa din Piaţa Universităţii, ridicată în memoria lor.
Cei prezenţi au ajuns acolo după un marş de aproape doua ore, început în Piaţa Victoriei. Lista cu numele celor ucişi în 1989 în Piaţa Universităţii a fost citita la troiţă, după ce mulţimea a cântat imnul naţional.
Oamenii au scandat "Nu uităm!", "Cinste lor!", "Libertate!" şi "Iliescu vinovat pentru sângele vărsat!".
Traseul marşului de comemorare continuă către Sala Dalles, unde la revoluţie au murit 13 persoane, după care urmează deplasarea spre Palatul Regal.
Câteva mii de oameni participă, sâmbătă seară, la marşul pentru a comemorarea victimelor revoluţiei din 1989, desfăşurat pe bulevardele centrale din Bucureşti.
Numărul participanţilor la acţiune a crescut treptat în timpul deplasării din Piaţa Victoriei către Piaţa Universităţii. Oamenii au scandat lozinci care au fost auzite şi în zilele revoluţiei - "Libertate!", "Jos comuniştii!" şi "Timişoara!" - dar şi mesaje strigate la protestele din ultima perioadă - "PSD - ciuma roşie!" şi "Nu vrem sa fim o naţie de hoţi".
De asemenea, unii dintre oamenii din coloană le-au strigat jandarmilor "Ruşine să vă fie!" şi "Slugile lui Dragnea".
La intrarea pe bulevardul Magheru, cei aflaţi în marş au fost rugaţi sa nu mai scandeze mesaje politice, dar acestea au continuat. La un moment dat, nemulţumiţi că le este alocat doar un sens de mers pe Magheru, oamenii au strigat "Vrem trei benzi!".
Pe timpul deplasării coloanei de manifestanţi din Piaţa Victorie spre Piaţa Universităţii au fost impuse restricţii temporare de circulaţie pe bulevardele Lascăr Catargiu şi Magheru, a anunţat Brigada Rutieră.
Sute de persoane s-au adunat iniţial în Piaţa Victoriei, pentru o acţiune anunţată pe reţelele de socializare drept "22 Decembrie - Revoluţia noastră", apoi au plecat în marş spre Piaţa Universităţii.
O parte dintre manifestanţi aveau steaguri ale României şi Uniunii Europene. De asemenea, în Piaţa Victoriei a fost desfăşurat, pe jos, un banner pe care scrie "Cinste martirilor pt libertate!", dar şi un altul, pe care se află o candelă aprinsă, cu fotografii de arhivă din timpul revoluţiei din 1989.
"Niciodată în cei 29 de ani, în aceasta zi de 22 decembrie nu am fost atât de fericit", a spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş.
La începutul acţiunii, un grup de persoane a scandat "Rezistăm, nu cedăm!".
Potrivit mesajului organizatorilor, care i-au rugat pe participanţi să vină cu candele, evenimentul are ca principal scop comemorarea victimelor evenimentelor din decembrie 1989.
"Decembrie 89. 1116 morţi pentru libertate şi dreptate. Ei nu au murit pentru graţierea infractorilor!", se arată într-un mesaj de pe imaginea de copertă a evenimentului anunţat online. "Ei au crezut în libertate în cele mai negre vremuri ale României", mai spun organizatorii manifestaţiei despre victimele revoluţiei din 1989.
Potrivit paginii de socializare, traseul marşului este Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii - Sala Dalles - Palatul Regal.
La Piaţa Universităţii şi la Sala Dalles vor fi ţinute momente de reculegere, iar în faţa Palatului Regal ar urma să fie citită lista "celor 1200 de eroi căzuţi pentru libertate". AGERPRES