Erdogan îi transmite preşedintelui Consiliului European că Turcia va acţiona pentru pacea ruso-ucraineană

Erdogan îi transmite preşedintelui Consiliului European că Turcia va acţiona pentru pacea ruso-ucraineană

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan i-a transmis sâmbătă preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că Turcia va continua toate eforturile pentru a obţine pacea între Ucraina şi Rusia, a anunţat preşedinţia turcă într-o declaraţie citată de Reuters.

Turcia, stat membru al NATO, are graniţă comună cu Ucraina şi Rusia în Marea Neagră şi are relaţii bune cu ambele ţări, aminteşte agenţia de presă britanică.

Autorităţile de la Ankara au calificat drept inacceptabilă invazia rusă în Ucraina şi s-au oferit să găzduiască negocieri de pace, însă se opun impunerii de sancţiuni la adresa Moscovei.

Anterior, purtătorul de cuvânt al lui Erdogan a declarat că preşedintele turc va discuta duminica aceasta cu omologul său rus Vladimir Putin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?