Erdogan: Comandanții armatei vor raporta ministrului apărării, iar academiile militare vor fi închise
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă, într-un interviu televizat, că vrea să treacă sub controlul său direct serviciile de informații și șefii Statului Major al armatei, la două săptămâni după lovitura de stat eșuată împotriva sa, transmite AFP.
"Vom introduce o mică reformă constituțională (în Parlament) care, dacă va fi aprobată, va face ca serviciul național de informații (MIT) și șefii Statului Major (al armatei) să treacă sub controlul președinției", a afirmat el la postul de televiziune A-Haber.
Comandanții armatei vor raporta ministrului apărării, iar academiile militare vor fi închise, a mai declarat Erdogan, anunțând măsuri menite a transfera pe deplin armata sub control civil după tentativa de puci, potrivit Reuters.
În același interviu televizat, el a spus că academiile militare vor fi înlocuite de o universitate națională de apărare. Decizia ar urma să fie publicată duminică în Monitorul Oficial.
Erdogan a anunțat totodată că va reduce efectivele jandarmeriei, dar că va întări dotarea acestor forțe de securitate.
De asemenea, el a subliniat că prin măsurile luate după puciul eșuat de la 15-16 iulie, armata va deveni mai puternică.
Declarațiile survin în contextul în care Ankara a desfășurat în această săptămână o importantă remaniere a armatei, aproape jumătate dintre generali (149) fiind demiși după tentativa de puci. O mică parte a armatei, între care și oficiali de rang înalt, s-au folosit atunci de tancuri, avioane de vânătoare și elicoptere în încercarea de a răsturna puterea islamo-conservatoare.
Președintele turc a mai spus sâmbătă că avocații săi au început să lucreze la retragerea proceselor intentate persoanelor care l-au insultat, printre care cetățeni obișnuiți sau membri ai partidelor de opoziție, o măsură anunțată vineri în spiritul 'unității' după lovitura de stat eșuată.
Pe de altă parte, Erdogan a declarat că susținători ai predicatorului Fethullah Gülen, aflat în exil în SUA și acuzat de președintele turc că s-a aflat la originea tentativei de puci, s-au infiltrat în Partidul Dreptății și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, dar că numărul lor a fost mic și au fost în cele din urmă înlăturați.
În plus, liderul turc a afirmat că Fethullah Gülen nu este decât o 'marionetă' și că altcineva s-ar afla în spatele acestuia, o aluzie la marile puteri.
AGERPRES